Controale la producătorii ilegali de cărbune din lemn

În urma unui ordin emis de prefectul Cristian Soare, în ultima perioadă au fost efectuate controale pe linia tăierii ilegale de masă lemnoasă şi producerea de cărbuni în locuri improvizate din pădure. La acţiuni au participat reprezentanţi ai Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, Gărzii de Mediu, Direcţiei de Sănătate Publică şi Agenţiei Naţionale de Mediu, împreună cu inspectori de la Corpul de control al Instituţiei Prefectului.  Verificările au fost efectuate în localităţile Beleţi Negreşti, Dobreşti si Boţeşti, fiind identificate patru persoane fizice autorizate care au asemenea obiect de activitate. „Pe raza comunei Boţeşti au fost identificate trei cazane încărcate cu material lemnos, nepuse în funcţiune, pentru care s-a stabilit identitatea proprietarilor. Urmează ca aceste instalaţii să fie ridicate şi indisponibilizate de reprezentanţii administraţiei locale”, a anunţat ieri prefectul Soare. Poliţiştii au aplicat proprietarilor de instalaţii artizanale pentru producerea cărbunelui amenzi în valoare de 6.000 de lei. De asemenea, s-au stabilit măsuri cu privire la punerea în legalitate a persoanelor care se ocupa de producerea şi comercializarea cărbunelui pe raza comunei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email