Contribuabilii s-au întâlnit cu reprezentanţii Fiscului

În sala mare a primăriei municipiului Curtea de Argeş s-a desfăşurat, ieri, o întâlnire a contribuabililor cu reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Argeş şi ai Administraţiei Finanţelor Publice Curtea de Argeş. „Discuţiile din cadrul acestei întâlniri au constat în aducerea la cunoştinţa contribuabililor a schimbărilor care au apărut în urma modificărilor legislative. Acestea se referă la timbrul de mediu care este reglementat prin O.U.G. nr.9/19.02.2013 şi la aspecte privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor care a intrat în vigoare încă de luna trecută”, a declarat Camelia Firu, consilier la Biroul de Metodologie şi Asistenţă pentru contribuabili, în cadrul DGFP Argeş.
De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre aspecte referitoare la impozitul pe veniturile din activităţile agricole şi, totodată, s-au reamintit mai multe lucruri importante privind aplicarea sistemului TVA la încasare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email