Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a scăpat săptămâna trecută de o nouă arestare, după ce a reuşit să-i convingă pe magistraţi că absenţa sa de la unele termene de judecată a fost motivată medical. Problemele au început pe 8 iunie, când judecătorii de la Curtea de Apel au constatat că inculpatul Nicolescu nu s-a prezentat la cele două termene ale recursului pe care chiar avocaţii săi îl formulaseră împotriva măsurilor preventive impuse pe durata procesului. Absenţa de la cele două termene a fost considerată nejustificată şi a fost sesizată instanţa de fond, respectiv Tribunalul Argeş, pentru a analiza dacă nu este vorba de o încălcare a obligaţiilor conexe stabilite odată cu interdicţia de a nu părăsi ţara. Constantin Nicolescu s-a prezentat joi la Tribunalul Argeş şi a reuşit să demonstreze că problemele de sănătate l-au împiedicat să se prezinte la termenele respective. Ca urmare, instanţa a respins cererea de arestare preventivă a inculpatului, dispunând menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe toată durata procesului, la care se adaugă o serie de obligaţii conexe, printre care cea de a se prezenta la toate termenele de judecată.