Consilierul local Vasile Sabie către primarul Diaconu: „Luaţi totul în derâdere!”

Strada Barajului este îngrădită parţial de un om de afaceri care a cumpărat terenul pe care se afla fosta cale ferată. După cum aţi aflat din ziarul nostru, a fost eliberată, legal, susţin cei din primărie, autorizaţie de construire a gardului împrejmuitor. Primarul Nicolae Diaconu a semnat autorizaţia la aproape un an după ce a fost făcută cererea şi numai după ce a fost dat în judecată de proprietar şi a fost sfătuit de avocaţi să o elibereze pentru că altfel face abuz în funcţie.
La şedinţa de Consiliu Local de marţi a fost discutat şi acest subiect la punctul diverse. „În campania electorală aţi venit cu propunere de aquaparc în zona aceea (strada Barajului – n.n.). Am zis să cumpărăm noi calea ferată, nu am luat-o, şi acum avem gard în mijlocul străzii. Luaţi totul în derâdere, domnule primar”, l-a apostrofat Vasile Sabie pe primar. El l-a mai întrebat dacă se poate da şi autorizaţie de construire pentru acest teren, iar Diaconu a spus că dacă nu se schimbă regimul juridic al drumului, va fi nevoit să dea autorizaţie. „O să facem demersurile necesare să trecem DN 73C pe strada 1 Decembrie, pentru că acum e pe Bulevard, şi atunci nu va mai putea construi”, a afirmat primarul.
100 de euro metrul pătrat de stradă
O altă posibilitate pentru rezolvarea problemei ar putea fi cumpărarea terenului de la omul de afaceri Cosmin Zarioiu. „Am purtat nişte discuţii, i-am cerut să ni-l vândă nouă, dar nu a vrut. A cerut 100 de euro metrul pătrat, cu atât am vândut la supermarketul Plus noi. Nu a vrut. O să mai discutăm, poate e interesat de un schimb de terenuri”, a mai spus primarul Diaconu. Oricum, a concluzionat acesta, „urgenţa urgenţelor este să eliberăm strada”.
Costinel Vasilescu, despre care se spune că ar fi cumpărat şi el teren din traseul fostei căi ferate, a propus ca primarul să fie împuternicit să negocieze cu cei care mai au astfel de suprafeţe în zona stadionului. „Trebuie să rezolvăm problema asta definitiv, pentru ca nimeni să nu mai poată să îngrădească aşa. Să facem o hotărâre de Consiliu Local prin care să-l împuternicim pe domnul primar să negocieze cu toţi proprietarii”, a propus Vasilescu, iar colegii săi au fost de acord, decizia urmând să fie luată probabil la o şedinţă viitoare de-a Consiliului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email