Consilierul local Sorin Sorescu are planuri mari: Bulevardul Basarabilor să fie numai pentru promenadă!


Sorin Sorescu a devenit consilier în anul 2004, la numai 31 de ani, el fiind la vremea aceea cel mai tânăr membru din istoria Consiliului Local Curtea de Argeş. Ambiţios din fire a luptat întotdeauna pentru a-şi atinge ţelurile, astfel că, în vara anului 2008 şi-a început al doilea mandat ca şi consilier cu propuneri îndrăzneţe. Un om hotărât şi foarte perspicace, pe lângă profesia de cadru didactic, Sorin Sorescu şi-a deschis şi propria afacere.
De ce un profesor a ales politica?
– Politica este un factor decizional foarte important. Ca şi profesor educi o anumită categorie de oameni, ca om de afaceri intri în contact cu grup ţintă, dar ca politician ai efect asupra întregii urbe.
Cum aţi luat decizia de a candida la postul de consilier local?
– Este foarte simplu. Mi-am început viaţa prin a mă autosusţine şi autofinanţa, încă din anul I de facultate. Am fost propriul meu şef, motiv pentru care am învăţat să iau anumite decizii. Am dovedit că pot face mai mult pentru mine şi familia mea şi astfel că am vrut ca prin funcţia de consilier să pot face ceva şi pentru cei din jurul meu şi pentru oraşul în care trăiesc, totodată. Doresc să beneficieze şi alţii de confortul pe care îl creez în jurul meu.
Care sunt realizările din mandatul trecut?
– Referitor la mandatul trecut sunt foarte mulţumit de faptul că am reuşit prin propunerea mea amenajarea în staţiile de autobuz a alveolelor. Este vorba despre staţia de lângă Stadionul Municipal, vechiul complex, respectiv Biserica Sfântul Gheorghe şi staţia de la Noapteş.
Ce v-a făcut să veniţi cu această iniţiativă?
– Vă dau un exemplu. Întotdeauna la stadion se crea o ambuscadă atât în ceea ce priveşte cei care coborau panta dinspre bulevard, cât şi pentru cei care circulau pe strada 1 Decembrie 1918. Am dorit fluidizarea traficului în acea zonă şi nu numai. Propunerea montării alveolelor a fost făcută în 2006, dar proiectul a fost acceptat în 2007. Sunt foarte insistent cu propunerile mele, cu atât mai mult cu cât am susţinere din partea oamenilor.
Al doilea mandat l-aţi început în forţă cu o noi propuneri pentru oraş.
– Da, l-am început cu propuneri îndrăzneţe şi deloc uşor de realizat, prima dintre acestea fiind mutarea staţiei de taxi situată pe Bulevardul Basarabilor. Ideea a venit odată cu multe sesizări din partea oamenilor, dar şi a confruntărilor personale cu situaţia respectivă. Un alt motiv important era faptul că staţia de taxi nu era în legalitate şi cu atât mai mult cu cât nu mi se pare corect ca în faţa unei instituţii să existe o staţie de taxi.
Dar totodată, iniţiativa dumneavoastră a mâniat mulţi oameni.
– Evident, pentru realizarea acestui obiectiv am parcurs multe drumuri şi mai ales am fost conştient că îmi fac mulţi duşmani. Practic am parcurs toate etapele şi anume o discuţie cu primarul, viceprimarul, şeful transporturilor, cu directorul SPGC, şeful Companiei Naţională de autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi cu şeful Poliţiei rutiere Curtea de Argeş. Am căutat să demonstrez necesitatea mutării staţiei lângă Biserica Sfântul Gheorghe, inclusiv demonstrând cu fotografii în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, că în zona primăriei este o dezordine de neacceptat.
A trecut ceva timp până ca propunerea dumneavoastră să fie acceptată.
– Deşi au trecut mai bine de şase luni de când am încercat să sesizez şi să conştientizez necesitatea mutării acestei staţii de taxi, anul acesta a fost acceptată. Consider că este o problemă de impact atât pentru Curtea de Argeş cât şi pentru turişti, pentru că nu era o imagine cu care doream să ne lăudăm. Sunt convins că nici noua locaţie nu este mulţumitoare pentru toată lumea, dar cred în nevoia existenţei unei staţii de taxi în această zonă a oraşului. Deşi nu sunt toţi mulţumiţi, cea mai mare parte o consideră ca fiind o locaţie bună şi sunt convins că taximetriştii nu sunt afectaţi deloc, ba chiar maşinile s-au înmulţit.
Ce iniţiative aveţi pentru anul acesta?
– Anul acesta am venit cu o propunere îndrăzneaţă şi anume ca Bulevardul Basarabilor să fie numai pentru promenadă. În acest sens am avut discuţii în special cu riveranii de pe bulevard, care nu văd un impediment acest lucru, dimpotrivă mai multă linişte. Am primit acceptul mai multor comercianţi. Câţiva colegi din Consiliul Local mi s-au alăturat deja şi în acest sens deja s-a propus un proiect. Un bun exerciţiu a fost închiderea bulevardului pentru curăţirea teilor.
Sunteţi conştient că dacă bulevardul va fi închis, circulaţia va fi îngreunată?
– Oarecum. Propunerea este strict legată de achiziţionarea căii ferate adiacente străzii 1 decembrie 1918 pentru lărgirea părţii carosabile.
La ce altceva v-aţi mai gândit pentru anul 2009?
– Cu un cost foarte redus vreau să prindem în bugetul pentru anul 2009 racordarea parcurilor la reţeaua de Internet wireless. Este vorba despre parcurile mari: Fântâna lui Manole, Terasa 1 Mai şi San Nicoara, cu atât mai mult cu cât primele două sunt în curs de reabilitare. Costul acestui proiect se ridică undeva la 5.000 Euro şi are impact asupra turiştilor, dar mai ales pentru utilizatorii argeşeni de internet pe laptop sau pe telefonul mobil.
Ce părere aveţi despre dezvoltarea oraşului nostru?
– Poziţionarea geografică a oraşului ne favorizează fiind la 150 de kilometri de capitala ţarii. Are potenţial turistic deosebit şi are perspective. Este un oraş pe care şi-l doresc mulţi străini, fiind un oraş mic, liniştit, curat şi cu încărcătură istorică. Administraţia Locală nu are decât să-şi concentreze atenţia asupra infrastructurii pentru a pune în valoare trecutul istoric al oraşului. Avem în derulare foarte multe proiecte de finanţare în special pentru infrastructură şi utilităţi ce ne vor permite să spunem că suntem un oraş european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email