Consilierii USR propun înființarea unui târg al producătorilor agricoli locali

Bogdan Marina, împreună cu ceilalți doi colegi USR din Consiliul Local Curtea de Argeș, solicită înființarea unui târg al producătorilor agricoli locali, și au făcut un proiect de hotărâre a Consiliului în acest sens. Târgul ar urma să aibă loc în fiecare vineri pe platforma betonată din fața sălii de sport.

”Comerțul este motorul dezvoltării oricărei comunități. Momentan la Curtea de Argeș există doar un târg săptămânal de produse SECOND HAND. Pentru a supraviețui în piața dominată de marile lanțuri de supermarketuri, producătorii locali trebuie susținuți și încurajați. Înființarea Târgului Săptămânal al Producătorilor Agricoli Locali are beneficii pentru bugetul și economia locală, pentru mediu, prin încurajarea unui lanț scurt de desfacere a produselor dar și pentru argeșenii care au astfel acces la produse locale, sănătoase”, argumentează Bogdan Marina, Ovidiu Bucur și Mihai Nicodim proiectul de hotărâre pe care l-au depus la Primărie. Punerea în practică a deciziei Consiliului Local ar urma să fie făcută de Serviciul Public Piețe, Târguri și Oboare.

Proiectul de hotărâre nu a fost trecut până acum pe ordinea de zi a ședinței Consiliului. Secretarul general al municipiului, Janina Zarioiu, le-a spus consilierilor care au avut această inițiativă să întocmească și un regulament, lucru pe care Bogdan Marina a zis că îl face zilele acestea, astfel încât proiectul de hotărâre și regulamentul să fie aprobate la aceeași ședință.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email