Consilierii PAM dau audienţe la Primărie

Cei trei consilieri de la Curtea de Argeş ai defunctului Partid pentru Argeş şi Muscel (PAM), Marius Deaconu, Ionel Păunescu şi Ion Şerban, şi-au propus să intre în legalitate măcar dintr-un punct de vedere. În fiecare joi, de la orele 14,00, se instalează la Primărie, în biroul consilierilor de la etajul al doilea, şi aşteaptă cetăţenii să vină cu petiţii.  Deocamdată nu s-au prea înghesuit, dar audienţele sunt abia la început, iar cei trei sunt hotărâţi să stea în fiecare zi, timp de două ore să-i aştepte.

De altfel, Legea administraţiei publice locale şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local prevăd clar ce obligaţii au aleşii. Astfel, conform articolului 90 din Regulamentul citat mai sus, „aleşii locali sunt obligaţi ca, în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel puţin o dată pe trimestru, întâlniri cu cetăţenii, să acorde audienţe şi să prezinte în Consiliul Local o informare privind problemele ridicate la întâlnirea cu cetăţenii”. De asemenea, „fiecare consilier, precum şi viceprimarul sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului”.

„Vom face şi rapoarte de activitate, aşa cum prevede legea”, ne-au asigurat consilierii PAM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email