„Consilierii locali nu ar trebui să doarmă noaptea de griji!”

O delegaţie a SC RAJA Constanţa SA a participat la ultima şedinţă a Consiliului Local Curtea de Argeş. Directorul general al acestei societăţi, Aurel Presură,  le-a vorbit despre RAJA aleşilor locali încercând să-i convingă ca e necesar ca Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Curtea de Argeş să adere la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) din care face parte RAJA şi apoi să delege direct gestiunea serviciului apă canal. Presură  a făcut o prezentare a RAJA, prezentare pe care un alt reprezentant al societăţii o mai făcuse, în faţa altui Consiliu Local, în 2014. Noii aleşi au aflat că „SC RAJA SA Constanţa este cel mai mare operator regional din România în domeniul alimentării populaţiei cu apă potabilă și al epurării apelor uzate şi deserveşte peste trei milioane de locuitori, în timpul sezonului estival numărul beneficiarilor depășind 4 milioane”, „are în exploatare 15 staţii de epurare ape menajere” şi că a accesat 500 de milioane de euro din fonduri europene.

„Ştiu sigur că aveţi probleme cu staţia de epurare. Este obligatoriu să ai licenţă de operare, altfel Direcţia de Sănătate Publică trebuie să închidă serviciul. Dacă apare o problemă răspunde Consiliul Local. După ce aderaţi la un operator regional, responsabilitatea îi revine acestuia. Dacă nu aveţi licenţă de operare, nu trebuie să dormiţi noaptea, dumneavoastră, consilierii locali”, le-a spus directorul RAJA aleşilor. El insinua că actualul operator, Aquaterm SA, are licenţă doar pentru a participa la licitaţii, nu licenţă de operare. Directorul Presură i-a asigurat pe consilieri că, dacă se va ajunge la o înţelegere, RAJA va prelua toţi angajaţii Aquaterm, şi că aceştia vor avea salarii mai mari, dar „cine nu-şi va face datoria va trebui să plece”. Sigur, ceva se va schimba. „Vom aduce un om de-al nostru ca să pună pe picioare activitatea”, a precizat directorul Presură.

Andreescu a cerut excursie gratis! Că şi alţii au primit

Ca să nu cumva să piardă o ocazie de a se face de râs, unii dintre aleşi au comis-o şi de data asta. Ca de obicei în ultima vreme primadonă a fost consilierul Andreescu, fost ofiţer  la unitatea militară. El a spus că „trebuie să venim să vedem dacă ce ziceţi e adevărat sau nu, cum stau lucrurile în teren”, iar directorul Presură a marşat rapid – „Sigur, vă invităm să veniţi la noi, trimitem un autocar!”

Andreescu auzise de la consilierii mai vechi că în 2015 unii dintre ei au făcut o excursie de lux la Constanţa, pe banii RAJA, ca să vadă „cum stau lucrurile” acolo. Au venit foarte încântaţi de ce au văzut la societate, dar mai ales la hotel şi la mesele la care au fost invitaţi de gazde, iar Andreescu s-a gândit probabil că şi el are dreptul la asta.

La finalul prezentării directorului RAJA şi după câteva întrebări anemice, a rămas ca-n tren, cel puţin deocamdată. Consiliul Local trebuie să ia o decizie, dar are termen 31 martie. După cum au evoluat discuţiile şi după cum s-a lăsat să se înţeleagă că directorul Aquaterm, Ion Bolovan, ar cam fi pe făraş, spre pensie, probabil că până în primăvară RAJA Constanţa o să primească serviciul de apă canal, şi o să înceapă să investească în extinderea reţelei de canalizare, reabilitarea celei existente, amenajarea unei surse alternative de apă, asigurarea calităţii apei, etc. Toate lucrurile care lipsesc acum la Curtea de Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email