Prezentarea raportului de activitate a Serviciului Public de Gospodărire Comunală (SPGC) la ultima şedinţă de Consiliu Local a stârnit discuţii aprinse. Cei care au vorbit cel mai mult au fost, ca de obicei, reprezentanţii PRM, concluzia lor fiind că „Serviciul Public a cheltuit bani prea mulţi”. Gheorghe Bugeac, preşedintele PRM Curtea de Argeş, a cerut explicaţii detaliate despre felul în care au fost cheltuiţi banii, dar nu le-a primit. „Scrieţi aici că aţi folosit 5548 de tone de piatră concasată pentru străzi, apoi scrieţi că aţi folosit 24.000 de tone de asfalt. Cât e consumul pe metrul pătrat?! De ce nu ne spuneţi?! Mie mi se pare mult. Pentru decolmatări aţi scos 2500 de metri cubi. Unde i-aţi transportat?!”, a întrebat Bugeac. Directorul SPGC, Ioan Ghiţă, le-a răspuns că totul s-a făcut „conform normativelor”.