Concesionarea unui teren în vederea amplasării unui panou publicitar în zona de nord a oraşului a reuşit să îi aprindă pe consilierii locali. Discuţia s-a încins în momentul în care aleşii au aflat că de fapt panoul în discuţie fusese montat de câteva luni bune şi abia acum firma respectivă s-a gândit că ar fi timpul să intre în legalitate. “Pe lângă faptul că au pus panoul în toamna anului trecut, l-au aşezat şi în mijlocul trotuarului, ca să îi incomodeze pe pietoni”, a atras atenţia unul dintre consilieri. După ce consilierii au dezbătut minute în şir “teoria stâlpului” s-a decis concesionarea metrului pătrat de teren cu condiţia ca până când va fi emisă autorizaţia de construcţie, panoul publicitar să fie mutat astfel încât să nu îi incomodeze pe cei care trec prin zonă. Terenul a fost concesionat pentru o perioadă de cinci ani, iar redevenţa datorată de concesionar este de 660 lei şi va fi achitată integral la data semnării contractului.