După ce prefectul Gheorghe Davidescu a cerut anularea hotărârii prin care era aprobat programul „Primul ghiozdan”, a cărui derulare a fost astfel blocată până la pronunţarea instanţei, conducerea Consiliului Judeţean Argeş a venit ieri cu o soluţie de rezervă. Celor 34 de consilieri judeţeni li se propune să-şi doneze indemnizaţiile pe câteva luni, pentru a asigura astfel banii necesari achiziţionării ghiozdanelor şi rechizitelor pentru elevii din clasa întâi. „În ciuda piedicilor de natură pur politică, prin care se doreşte blocarea acestui program, vom continua implementarea lui, considerând că acţiunea prefectului este împotriva familiei şi a copilului. Dat fiind caracterul social al proiectului, deja aplicat în alte judeţe, vom propune consilierilor judeţeni să-şi doneze indemnizaţia timp de patru luni, astfel încât ghiozdanele să poată fi achiziţionate fără a fi afectat bugetul instituţiei”, se arată într-un comunicat transmis de conducerea Consiliului Judeţean Argeş. În document se mai precizează că hotărârea atacată de prefect este perfect legală, programul dorindu-se a fi un sprijin pentru toate familiile ai căror copii trec pentru prima dată pragul şcolii şi nicidecum o acţiune electorală. Vă reamintim că, pe 1 august, consilierii judeţeni au votat în unanimitate o hotărâre care prevede că toţi copiii înscrişi în clasa întâi la unităţile de învăţământ din Argeş, în anul şcolar 2011 – 2012, ar urma să primească gratuit câte un ghiozdan ce va conţine un set de rechizite, valoarea totală a fiecărui pachet fiind de 50 de lei. Ulterior, prefectul Gheorghe Davidescu a cerut Tribunalului Argeş anularea hotărârii, pe motiv că este netemeinică şi nelegală.