Conform statisticilor Inspectoratului Şcolar Argeş, Liceul Auto, în topul violenţei în şcoli

Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a întocmit o hartă a zonelor cu risc ridicat de violenţă în unităţile de învăţământ, realizată pe baza incidentelor înregistrate în cursul anului şcolar 2012-2013. Conform informaţiilor prezentate ieri de inspectorul şcolar general Florin Gardin, cele mai multe cazuri de violenţă, respectiv 76, au fost înregistrate la şcoala generală din comuna Bascov, pe locul al doilea clasându-se Liceul „Mihai Viteazul” din Piteşti, 63 de cazuri. A treia poziţie în acest nedorit clasament este ocupată de două unităţi de învăţământ, Colegiul „Armand Călinescu” din Piteşti şi Liceul Tehnologic Auto din Curtea de Argeş, cu câte 56 de incidente. Cei mai paşnici au fost elevii de la şcoala generală din comuna Arefu, unde a fost consemnat un singur act de violenţă. Pornind de la situaţia existentă în teren, au fost stabilite măsurile de pază, protecţie şi supraveghere la intrarea în unităţile de învăţământ şi în interiorul acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email