Concursul de matematică organizat în memoria profesoarei Mariana Mateescu a ajuns la ediţia a treia

Sâmbătă, 14 mai 2016, s-a desfăşurat a III-a ediţie a CONCURSULUI JUDEŢEAN DE

MATEMATICĂ “RAŢIONAMENT”, IN MEMORIAM PROF. MARIANA MATEESCU –

OMAGIU MINŢII, CURTEA DE ARGEŞ, concurs cuprins în calendarul de activitati al IŞJ ARGEŞ.

Concursul a fost dedicat memoriei doamnei profesoare Mariana Mateescu, care a decedat în tragicul accident de acum trei ani din Muntenegru, alături de alţi concitadini şi de soţul dânsei, inginerul Toma Mateescu, fost director la Electroargeş şi consilier municipal. De asemenea, a fost un bun un prilej de promovare a matematicii prin participarea elevilor din judeţ care şi-au disputat întâietatea la această disciplină pe acest final de an şcolar, înainte de examenul de evaluare naţională.

În organizarea acestei ediţii, membrii grupului de acţiune format din iniţiatorii proiectului, profesorii Adriana şi Nicolae Niţă, fetele doamnei profesoare Mateescu, Sorina şi Ana Maria, preşedinta asociaţiei comitetelor de părinţi, doamna Ruxandra BARBU şi reprezentantul consiliului local în consiliul de administraţie al şcolii, domnul Vasile SABIE, au reuşit atragerea unor parteneri importanţi cu contribuţie definitorie la bună desfăşurare a competiţiei.

PARTENERI

    1. Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş,

    2. Filiala Argeş a Societăţii de Ştiinţe Matematice

    3. Unităţi şcolare din judeţ

    4. Societăţi comerciale – sponsori: din Bucuresti, Aeroteh, Cabinetele de avocatura Zaharia – Mateescu, iar din orasul nostru, GDM Electronics, IPEE Amiral Trading, RMR, Cofetaria Alexandra şi Cofetaria Quarq, Magazinul Dioda, Depozitele de materiale de construcţii Practik şi Casa Ta, Măcelăria Făgăraş, SC Lauriotop Show SRL, etc.

 

La festivitatea de premiere desfăşurată în sala mare a primăriei, cei doi vicepreşedinţi ai filialei Argeş a SSMR, domnul prof. Gheorghe MOLEA, inspector şcolar general adjunct, şi domnul lector dr. univ. Laurenţiu DEACONU, decan al Facultăţii de Matematică Informatică, au apreciat ţinuta concursului, abilitatea organizatorilor de mobilizare a resurselor financiare – importante pentru o participare de anvergură judeţeană, precum şi a celor umane, de la cadrele didactice care au asigurat asistenţa pe perioada concursului, la propunătorii de subiecte şi la evaluatorii lucrărilor. De asemenea, au mulţumit,sponsorilor, tuturor profesorilor care au participat la concurs pe baza de voluntariat, au felicitat elevii pentru rezultate, fair-play şi competitivitate. Dintre cei 212 elevi înscrişi, cei care s-au evidenţiat au primit diplome, medalii şi premii în bani.

Nr. crt.

Nume , prenume elev

Clasa

Scoala

Nume, prenume profesor

Total

 

1

VOICU CIPRIAN

VIII

ȘC. GIM. TRAIAN PITEȘTI

URSU FLORICA

26.5

I

2

BROSCOȚEANU DARIA

VIII

ȘC.GIM. NANU MUȘCEL CÂMPULUNG

DOBRESCU ARGENTINA

23

II

3

ILEA DORIN

VIII

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ ADRIANA

20

III

4

LĂZĂROIU LUCAS

VIII

ȘC.GIM. NANU MUȘCEL CÂMPULUNG

DOBRESCU ARENTINA

18.5

M

5

URLUESCU ANDREI

VIII

ȘC. GIM. ALBEȘTII DE ARGEȘ

ILIESCU VICTOR

17.5

M

6

MUȘUROI MIHAI

VIII

ȘC. GIM. ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI

PREDA GABRIELA

17

M

Nr. crt.

Nume , prenume elev

Clasa

Scoala

Nume, prenume profesor

Total

 

1

CHIRIAC ALEXANDRU

VII

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN PITEȘTI

VEGA MARIANA

28

I

2

MANOLACHE VLAD

VII

LIC. TEORETIC IULIA ZAMFIRESCU MIOVENI

VOICULESCU DUMITRU ION

28

I

3

PĂUN DARIA

VII

ȘC. GIM. TUDOR VLADIMIRESCU PITEȘTI

ALBU ROXANA

27.5

II

4

BADEA SEBASTIAN MIHAIL

VII

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ NICOLAE

26

III

5

AVRAM ALEXANDRU

VII

COL. NAȚ. ZINCA GOLESCU PITEȘTI

POPESCU ANCA

25

M

6

VITAN IULIU MATEI

VII

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

GOBEJ ADRIAN

25

M

7

ZINCA ANDY IONUȚ

VII

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ NICOLAE

23.5

M

8

APOSTOLIDE ȘTEFANIA

VII

ȘC. GIM. I.L. CARAGIALE PITEȘTI

NICOLAE CARMEN

23

M

9

CHIȚU ANDREI

VII

ȘC. GIM. TUDOR VLADIMIRESCU PITEȘTI

ALBU ROXANA

22

M

10

SOARE CERASELA

VII

ȘC. GIM. I.L. CARAGIALE PITEȘTI

VIȘINESCU SIMONA

22

M

11

RĂCOARE IOAN EDUARD

VII

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ NICOLAE

16.5

M

12

COCEA RADU DANIEL

VII

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ NICOLAE

16

M

Nr. crt.

Nume , prenume elev

Clasa

Scoala

Nume, prenume profesor

Total

 

1

NISTOR IOAN MARIO

VI

SC. GIM. CAROL I C.DE AG.

CODECI DANIEL

27

I

2

ANDRONE ANDREI

VI

LIC. DE ARTE DINU LIPATTI PITEȘTI

VLĂDĂU ROMU

26

II

3

VOICU OANA

VI

ȘC. GIM. TRAIAN PITEȘTI

URSU FLORICA

25

III

4

NENCIU GEORGE

VI

ȘC.GIM. LIVIU REBREANU MIOVENI

RĂDULESCU MARIANA

20

M

5

UNGUREANU ALEXANDRU IONUȚ

VI

ȘC. GIM. ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI

ANTON EMANUELA

18

M

6

BALABAN MIHAI

VI

ȘC. GIM. MATEI BASARAB PITEȘTI

COSTEA CĂTĂLINA

16

M

7

STAN IOAN RADU

VI

ȘC.GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ ADRIANA

16

M

8

CHIPUC VALENTIN

VI

ȘC. GIM. MATEI BASARAB PITEȘTI

COSTEA CĂTĂLINA

15

M

9

BENGHE CRISTIAN

VI

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN PITEȘTI

STĂNESCU MIHAELA

12

M

10

COSTINESCU SABINA MIHAELA

VI

ȘC. GIM. ALBEȘTII DE ARGEȘ

ILIESCU VICTOR

11

M

Nr. crt.

Nume , prenume elev

Clasa

Scoala

Nume, prenume profesor

Total

 

1

DEACONU RADU ANDREI

V

ȘC. GIM. MIHAI EMINESCU PITEȘTI

HAIDUCU MARIAN

21

I

2

ILINESCU ANDREI

V

ȘC.GIM. ION PILLAT PITEȘTI

HALLER DANIELA

19

II

3

RĂDULESCU HORIA

V

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN PITEȘTI

VEGA MARIANA

18

III

4

BRATU IOANA ALEXANADRA

V

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ ADRIANA

17

M

5

ROȘU DIANA

V

COL. NAȚ. ZINCA GOLESCU PITEȘTI

POPESCU ANCA

17

M

6

LOȚAN ROBERTO GABRIEL

V

ȘC. GIM. MIRCEA ELIADE PITEȘTI

GEORGESCU DANIELA

16

M

7

UNGUREANU VLAD MARIN

V

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ ADRIANA

16

M

8

BOLCA BIANCA

V

ȘC. GIM. ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI

ANTON EMANUELA

15

M

9

DROSU LUCIAN ANDREI

V

ȘC. GIM. ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI

ANTON EMANUELA

15

M

10

RĂDULESCU ȘTEFAN

V

ȘC. GIM. MIHAI EMINESCU PITEȘTI

HAIDUCU MARIAN

15

M

11

MITREA DAVID

V

ȘC. GIM. MIHAI EMINESCU PITEȘTI

HAIDUCU MARIAN

14

M

12

ȘERBĂNESCU ȘTEFANIA

V

ȘC. GIM. MIHAI EMINESCU PITEȘTI

HAIDUCU MARIAN

14

M

13

URDEA MIHNEA

V

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN PITEȘTI

DINCULESCU DRAGOȘ

14

M

14

ALEXE MARIA

V

ȘC.GIM. NICOLAE IORGA PITEȘTI

COȚANDRA CONSTANTIN

13

M

15

BOTAN MARIA CRISTINA

V

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ ADRIANA

13

M

16

DEONISE SILVIU

V

ȘC. GIM. TRAIAN PITEȘTI

URSU FLORICA

13

M

17

FLOREA EDUARD

V

ȘC. GIM. MIHAI EMINESCU PITEȘTI

HAIDUCU MARIAN

13

M

18

IONICĂ ANDREI

V

ȘC. GIM. NEGRU VODĂ PITEȘTI

COSTACHE AURELIAN

13

M

19

LAPADAT OANA MARIA

V

LIC. TEORETIC IULIA ZAMFIRESCU MIOVENI

VOICULESCU DUMITRU ION

13

M

20

MANEA TEODORA

V

ȘC. GIM. ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI

TATARCIUC GIETA

13

M

21

MIHUȚ LIVIA ELENA

V

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ ADRIANA

13

M

22

SIMION ANDREI

V

ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN C.DE AG.

NIȚĂ ADRIANA

13

M

 

 

La festivitatea de premiere a fost prezentă şi jurnalista Oana Stănciulescu, cea care a acordat premiile pentru clasa a opta.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email