Concurs de ciclism organizat de Arhiepiscopie

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat sâmbătă a doua ediție a concursului de ciclism sub egida ,,Campionii Bucuriei”.
În competiție s-au înscris peste 100 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani din municipiul Curtea de Argeş, din localitățile aflate pe Valea Râului Argeș, dar și din București și Pitești. Startul a fost dat de către Înaltpreasfințul Părinte Calinic, la ora 10, la Mănăstirea Antonești din comuna Corbeni, competiția desfășurându-se pe traseul: Corbeni – Albești – Cerbureni – Curtea de Argeș, cu sosire la Catedrala Arhiepiscopală.
Organizarea acestui eveniment sportiv deosebit se datorează Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului care a obținut toate aprobările legale necesare din partea instituțiilor de resort. Cu binecuvantarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Chiriarhul Eparhiei, toate etapele competiției au fost atent supravegheate și coordonate de Părintele Consilier Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim.
Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de comisia de jurizare din care au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Camelia Potec, multiplă campioană europeană și mondială, câștigătoare a medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, și nu în ultimul rînd, celebrul luptător Ionuț Iftimoaie, multiplu campion la K-1 și kickboxing.
Festivitatea de premiere a fost organizată pe platoul din fața Catedralei Arhiepiscopale, prezenți fiind concurenții care au trecut linia de sosire și numeroși pelerini veniți să viziteze Mănăstirea Curtea de Argeș. Au fost oferite diplome, medalii și premii în bani.
Laureații celei de-a doua ediții a Campionilor Bucuriei la ciclism sunt:
 Locul I –  Răcășanu Andrei, din Pitești, în vârstă de 19 ani
 Locul II –  Duțescu Alin, din Pitești, în vârstă de 20 ani
 Locul III –  Calciscă Gabriel, din București, în vârstă de 25 ani
Mențiunea I –  Munteanu Andrei, din Curtea de Argeș, în vârstă de 27 ani
Mențiunea II –  Codeci Radu, din Curtea de Argeș, în vârstă de 17 ani
Nici fetele nu s-au lăsat mai prejos, prin urmare primele trei locuri din cadrul celei de-a doua ediții a Campionilor Bucuriei la ciclism au fost ocupate de:
Locul I –  Bunea Ruxandra, din București, în vârstă de 24 ani
 Locul II –  Dulugeac Alina Paula, din Pitești, în vârstă de 28 ani
 Locul III –  Tomescu Ruxandra Maria, din Albești, în vârstă de 17 ani
Toți concurenții, deveniți Campioni ai Bucuriei, au fost invitați de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în Sala lui Manole, unde au socializat, au făcut fotografii și au primit autografe de la vedetele invitate. Participanții au primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului câte un tricou care le va aminti de această competiție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email