Concert aniversar dedicat interpretei de muzică populară Elisabeta Turcu

La Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din municipiul nostru va avea loc, în luna septembrie, un spectacol aniversar dedicat îndrăgitei interprete Elisabeta Turcu. Născută în satul Oeşti, comuna Corbeni, Elisabeta Turcu este considerată o cântăreaţă reprezentativă de muzică populară a locurilor de origine, zona Curtea de Argeş – Corbeni – Vidraru, regăsindu-se de fiecare dată în repertoriul său.
Astfel, în cadrul concertului aniversar, alături de Elisabeta Turcu, pe scena Centrului de Cultură şi Arte vor urca Aurelian Preda, Gheorghe Gheorghe, Mitică Tavă, Ştefania Rareş, Nicuşor Iordan, Elena Merişoreanu şi mulţi alţii. Totodată, cu acest prilej va avea loc lansarea volumului „Pe drumuri grele până la stele”, în care este prezentată viaţa artistei, dar şi a noului său album intitulat „Mi-e dragă viaţa şi lumea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email