Comuna Corbeni, sărbătorită ieri


Ieri după amiază, sute de locuitori din Corbeni, împreună cu personalităţi locale şi judeţene, au sărbătorit ziua comunei. Primarul Daniel Dincuţă, cu tricolorul pus peste costum, a alergat în toate părţile să îşi întâmpine oaspeţii, oameni importanţi, veniţi la sărbătoare fără vreo legătură cu faptul că de sâmbătă a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare.
Prea Sfinţa Sa Calinic a sosit la Corbeni însoţit de mulţi dinre preoţii argeşeni, PSD a fost reprezentat la cel mai înalt nivel, de asemenea şi PD-L.  Sătenii au stat câtva timp în soare, cu ochii pe aleea pe care veneau personalităţile, iar pe unii dintre parlamentari, foarte puţini, ce-i drept, îi identificau şi plecau să se pozeze cu ei. Sărbătoarea a început cu o slujbă religioasă, a continuat cu discursuri şi s-a încheiat cu un spectacol focloric. Mai multe amănunte despre modul în care s-au distrat cei din Corbeni ieri, la ziua comunei lor, aflaţi din ziarul nostru de mâine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email