Comercianţii vor veni în număr mare în bâlciul de Sfânta Maria

În speranţa că vor câştiga ceva mai mulţi bani, comercianţii s-au îngrămădit să depună cereri pentru a-şi vinde produsele în Târgul de Sfânta Maria. Autorităţile locale chiar au fost luate prin surprindere de numărul mare de solicitări venite din partea comercianţilor. “Avem deja 13 cereri pentru unităţile de alimentaţie publică. În cazul punctelor de alimentaţie publică, acestea trebuie să aibă acces la apă curentă. Au venit în acest an şi mai multe utilaje în parcul de distracţii. Restul spaţiilor, au fost ocupate de comercianţi, în proporţie de 90%, iar noi sperăm să reuşim să le închiriem pe toate”, a spus viceprimarul Costinel Vasilescu, în cadrul unei conferinţee de presă. De asemenea, Costinel Vasilescu a ţinut să precizeze că Serviciul Public Pieţe, Târguri şi Oboare este unul dintre cele mai eficiente ale municipiului din punct de vedere economic. „Cu siguranţă vom îndeplini planul de încasări în târgul de Sfânta Maria. În ultimii ani, de la pieţe s-a adus la buget sume foarte importante, chiar de peste 3 miliarde pe an. Anul acesta s-au efectuat şi câteva lucrări de investiţii la pieţele din municipiu. Astfel, în Piaţa Ivancea a fost construită o copertină, iar la Hala de Carne a fost montată o instalaţie de climatizare”, a precizat viceprimarul. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email