Coşmarul lui Mihai Răduţ a luat sfârşit

La 31 octombrie, în etapa a XII-a, în meciul F.C. Vaslui – F.C. Internaţional Curtea de Argeş, tânărul jucător Mihai Răduţ a fost grav accidentat la cap de fundaşul Serge Akakpo. Dus imediat la spital, Răduţ a fost diagnosticat cu fractură a osului zigomatic, şi operat peste două zile la Spitalul Universitar Bucureşti. Medicii au pronosticat că jucătorul Interului va putea reveni în jurul Crăciunului, însă vedeta Interului a revenit mai repede, iar de două săptămâni se pregăteşte singur în sala sporturilor din Slatina, după un program bine stabilit de antrenorii de la Internaţional, şi aşteaptă cu nerăbdare să-şi reia pregătirea alături de colegii săi.

Nu l-a sunat nimeni de la Vaslui pentru a-şi cere scuze

Cum a fost cu accidentarea din meciul de la Vaslui, crezi că Akakpo a vrut să te lovească aşa rău?
– Nu ştiu, şi nici nu vreau să-mi reamintesc acel moment. Cert este că doctorii au spus că am avut mare noroc; dacă osul fracturat ajungea la tâmplă, adică se mai deplasa cu un centimetru, putea fi o tragedie. S-a spus atunci că am fost la un centimetru de o dramă…
Te-a sunat cineva de la F.C. Vaslui să-ţi ceară scuze pentru ce s-a întâmplat?
– Nu. Nu m-a sunat nimeni…

Se antrenează singur la Slatina

Acum, la aproape două luni de la operaţie, cum te simţi?
– Foarte bine. Mi-am revenit complet. Nu voi purta nici mască, aşa cum ar fi trebuit, deoarece osul zigomatic s-a osificat bine. Vreau să mulţumesc celor din conducerea clubului, domnului Benone Lazăr în special, pentru că m-au ajutat să-mi revin cât mai repede.
Ai făcut recuperare după operaţie?
– Sigur. Am trecut peste perioada de recuperare şi deja am început să mă antrenez singur pentru a-mi fi mai uşor când voi relua pregătirile cu echipa.
A fost grea această perioadă?
– Foarte grea. A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea de fotbalist, o perioadă care sper că nu va mai fi vreodată. Aveam coşmaruri, nu puteam să dorm noaptea, aveam dureri mari. Eram departe de echipă, de gazon… Bine că totul a trecut ca un vis urât.

„În tur am avut şi ghinion, iar arbitrajele ne-au dezavantajat decisiv”

Echipa ta are doar 16 puncte în clasament. Nu-s cam puţine?
– Sunt într-adevăr cam puţine, dar sperăm să îndreptăm situaţia în retur. În tur am avut şi ghinion. Am pierdut puncte pe care le meritam după jocul prestat de echipă. Au fost şi meciuri în care arbitrii ne-au dezavantajat decisiv… Cu siguranţă că meritam mai mult decât cele 16 puncte. În retur voi reveni şi eu şi Florin Popa şi vom recupera din punctele pierdute în prima parte a campionatului.
Unde vei petrece Revelionul?
– În Dubai, cu Cristina şi cu cel mai bun prieten şi amica lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email