Comisarul şef Ionel Ispir, încă inspector şef adjunct al IPJ Argeş, se întoarce în oraşul Basarabilor, adică acolo de unde a plecat la judeţ. Domnia sa revine pe funcţia de comandant al Poliţiei Municipale, având ca adjunct pe comisarul şef Leondard Duţă. Întoarcerea comandantului Ionel Ispir la Curtea de Argeş este extrem de bine primită de poliţiştii de aici, dar şi de cetăţeni, acesta fiind unul dintre oamenii respectaţi ai oraşului nostru. „Mi-a sosit decizia de transfer acum câteva zile, urmează să predau la judeţ situaţia, iar apoi reîncep serviciul la Curtea de Argeş. Sunt foarte bucuros că revin aici, pentru că mă leagă multe de Poliţia Municipală”, ne-a declarat ieri noul comandant al Curţii de Argeş. Postul vacant rămas la judeţ va fi scos la concurs.