Sala de spectacole a Centrului de Cultură și Arte ”George Topîrceanu” s-a dovedit neîncăpătoare vineri seara pentru numărul mare de liceeni care au dorit să participe la”Balul Bobocilor 2016” organizat de elevii Colegiului Național ”Vlaicu Vodă” (CNVV). Pe scenă au urcat șapte perechi care au avut de trecut mai multe probe prin care au trebuit să își demonstreze spontaneitatea, simțul umorului și talentele. De la ”Ce spun elevii”, la proba de cunoaștere a vieții de licean, și până la desen, dans, muzică și pantomimă, cei 14 boboci și-au folosit toate atuurile să convingă juriul că merită titlul de ”Miss și Mister 2016”.
Abecedar pentru boboci
În pauzele dintre probe, liceenii de la clasa a XII-a A au pregătit mai multe clipuri de prezentare a ceea ce se întâmplă uneori la “Vlaicu Vodă” și care s-au constituit într-un fel de “abecedar” pentru boboci. Pentru că nu e ușor să știi să chiulești cu stil… Indiferent că a fost vorba despre clipul în care se prezenta ”perioada de selecție” a bobocilor participanți sau de probe, cei din sală au apreciat faptul că totul a fost făcut cu o doză de simț al umorului în stil adolescentin. Însă cel mai așteptat moment al serii a fost venirea cunoscutei artiste Feli și a trupei sale, care s-au ridicat la înălțimea așteptărilor cu muzică de calitate. După ce au cântat și dansat alături de Feli, bobocii de la CNVV au avut de trecut ultima probă de departajare: cea de talente, care a pus în dificultate juriul. A fost nevoie de mai multe minute de deliberare ca să se aleagă câștigătorii. Misiunea dificilă de a-i desemna au avut-o viceprimarul Gabriel Jubleanu, comisarul șef Mihăiță Bălan, comandantul Poliției Curtea de Argeș, profesorul Ilie Iana, director adjunct al CNVV, profesoara Milica Minculescu, Mirela Frujină, reprezentant al SC IPEE ATI SA, Elena Popescu, din partea SC Eurocom Expansion SA, lt. col. Cristian Pungă, comandantul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, Florin Enache, președintele Consiliului Școlar al Elevilor CNVV și Andi Adam, Mister Boboc 2013.
După ce juriul a ajuns la o decizie unanimă, în aplauzele celor din sală au fost anunțați ”Miss și Mister Boboc 2016”: Alexandra și Tudor.