Anul şcolar care începe azi aduce modificări importante în conducerea şcolilor din Curtea de Argeş. După ce joi seara a fost schimbată echipa de conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), două ore mai târziu schimbările au ajuns şi la Curtea de Argeş. Potrivit liderului Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din zona Curtea de Argeş, Luminiţa Negrilă, cei mai mulţi dintre directorii generali şi cei adjuncţi eliberaţi din funcţie ocupaseră posturile respective cu delegaţie, iar delegaţia le expira pe 31 august.
„În urma reorganizării cerute printr-un ordin ministerial, la Inspectoratul Şcolar Argeş au rămas 40 de posturi din cele 46. Inspectoratul va fi condus de un comitet operativ din care fac parte următoarele şase persoane: Gabriel Bratu (inspector şcolar general), Ana Badea (inspector şcolar general adjunct), Bogdan Udroiu (inspector şcolar general adjunct), Ilie Dinulescu (inspector Evaluare instituţională şi politici de personal), contabilul Mariana Uşurelu şi juristul Iuliana Anghel”, se arată într-un comunicat remis redacţiei nostre de ISJ.
Cine sunt noii inspectori
Iată şi echipa de inspectori cu care vor lucra cadrele didactice din Argeş în noul anul şcolar, în urma schimbărilor făcute în ultima perioadă: Daniela Răduţ (la compartimentul Dezvoltare instituţională şi politici de personal), Cornelia Zibileanu (Geografie şi alternative educaţionale), Şerban Blidaru (Management educaţional şi activitate educativă formală şi non-formală), Mariana Dejanu (Chimie şi fizică), Ileana Ionescu (Management educaţional, proiecte şi programe comunitare), Violeta Toma (Învăţământ special şi minorităţi naţionale), Gabriel Mielcescu (Istorie, cultură civică şi discipline socio-umane), Liliana Turturoiu (Parteneriate educaţionale şi comunicare instituţională), Angela Vlad (Matematică), Ana Ivan (Învăţământ preşcolar), Elena Popescu Cristea (Învăţământ primar), Cristina Ilici Cergan (Limba şi literatura româna şi limba latină), Maria Dobre (Arte şi învăţământ particular), Cristina Mihai (Discipline tehnice), Alexandru Ionescu (Educaţie fizica şi sport), Olimpia Stoica (Formare continuă şi management resurse umane), Maria Florescu (Biologie), Gheorghe Dinca (Religie), Laurenţiu Zidaru (Informatică), Maria Dumitrescu (Limbi moderne).
Schimbări politice
Referitor la schimbările directorilor din Curtea de Argeş, dar nu numai, Luminiţa Negrilă spune că „unele sunt schimbări politice, altele sunt pentru că trebuia sa stea cineva director”. Cert este că aducerea unor oameni noi pe funcţiile respective cu o zi sau două înaintea începerii noului an şcolar este de natură să bulverseze şcoala argeşeană, şi aşa măcinată de frecvenţa cu care „generalul” Bratu vine şi pleacă de la Inspectorat.
La Curtea de Argeş situaţia este următoarea. La Şcoala Generală nr. 1 director este Ştefan Minculete Gheorghe, la Şcoala nr.5 directorul şi-a dat demisia, iar funcţia este ocupată de Vasile Uleanu, la Colegiul Naţional Vlaicu Vodă director adjunct este în continuare Ştefana Florea, la Grupul Şcolar Forestier director este Maria Dicu, în locul lui Gheorghe Popa. La Grupul Şcolar Agricol director adjunct este Rodica Grecu, la Grupul Şcolar Auto director adjunct fusese numit Cristi Popa, dar acesta a refuzat.
„Echipa de inspectori şcolari va contesta în instanţă demiterile. La Curtea de Argeş, schimbările au fost făcute pompieristic, dovadă că Cristi Popa a refuzat, întrucât nu l-a întrebat nimeni dacă vrea să fie director adjunct. Gheorghe Popa a plecat imediat, nu s-a cramponat niciodată de funcţie, ar fi bine să fie mai mulţi ca el”, afirmă Luminiţa Negrilă.
Afară cu politicienii din şcoli!
Pentru azi, cadrele didactice şi-au propus să nu stea alături de politicieni, în prima zi de şcoală. „Am decis ca în şcolile în care vin politicienii la deschiderea anului şcolar, să intrăm în cancelarie. Cadrele didactice intră în cancelarie dacă la festivitate vin politicieni, în semn de protest. În semn de respect pentru elevi venim la şcoală, dar în semn de protest faţă de politicieni ne retragem în cancelarie”, spune liderul Sindicatului din zona Curtea de Argeş.