ŞCOALA generală Nr. 3 (2)


Vocaţia de dascăl – Empatia sau relaţia profesor-elev

Empatia reprezintă o legătură tacită ce se stabileşte între educat şi educator.
Meseria de educator este cea mai nobilă, cea mai înălţătoare, pentru că prin ea se formează caractere, vocaţii virtuţii şi meserii. Educatorii sunt acei ce modelează şi doctori şi arhitecţi şi ingineri şi profesori şi oameni. Aceasta presupune din partea celui ce ia catalogul sub braţ o ţinută perfect demnă şi verticală, fără ezitări şi fără poticniri. Aşa cum spunea un mare pedagog “Adesea în calea celor ce vor să înveţe stă autoritatea celor care predau”.
Scamatoriile în materie de educaţie în şcoală trebuie părăsite cu hotărâre. Instruirea şi educaţia copiilor sunt lucruri îmsemnate, serioase şi de foarte mare răspundere şi se înţelege de la sine că este o treabă grea. Aici nu poţi scăpa cu un truc ieftin. A fi cadru didactic presupune o mare responsabilitate şi înzestrarea cu unele trăsături specifice cum ar fi: bunul simţ, intuiţie psihopedagogică, ordine şi claritate, spirit metodic şi ordonat iar din punct de vedere moral trebuie să dai dovadă de probitate, obiectivitate, stăpânire de sine, modestie, bună dispoziţie şi capacitate critică.
Ca vocaţie pedagogică trebuie să fi înzestrat sau să-ţi educi personalitatea pentru a poseda: simţul misiunii, simţul valorii, iubirea pentru copii.
Arta de a preda presupune pe lângă stăpânirea cunoştinţelor, claritatea şi plasticitatea expunerii, alimentate de vioiciune şi pasiune ştiinţifică, cât şi aptitudinea deosebită de transpunere în situaţia elevului.
Carenţele în profesiunea didactică şi defectele care trebuie eliminate din mentalitatea şi comportamentul pedagogului sunt: scleroza intelectuală manifestată prin lene sau rutină, alternanţe violente de dispoziţie sufletească, prea frecvente manifestări prin pierderea răbdării, excesul de timiditate, de slăbiciune, de indulgenţă sau dimpotrivă, de autoritate, de aviditate, de sete de putere asupra altora ca şi alte deformări de personalitate ca : vedetismul, absenteismul, torturarea elevilor cu note, nedreptate, susceptibilitate, lipsa de conştiinciozitate, lipsa de creativitate.
Relaţia profesor-elev este concepută ca o relaţie de mare complexitate, care implică un dialog permanent între cei doi factori, educat şi educator. O comunicare reciprocă, angajând toate laturile personalităţii acestora.
Înv. Luminiţa Chiţulescu

Educaţia artistică, cerinţă esenţială a formării personalităţii

„Lumea nu e decât o muzică realizată”- Schopenhauer
Arta a avut întotdeauna şi are o puternică influenţă modelatoare asupra conştiinţei şi conduitei umane, aşa cum îmbinarea dintre etic şi estetic exprimă corelaţiile necesare ale atitudinilor umane cotidiene cu tabla de valori socio-morale.
Muzica, arta complexă a sunetelor, izvorâtă din freamătul şi susurul naturii şi din vibraţiile sufletului omenesc, aduce bucurii, alină suferinţe, te face mai bun, mai uman, mai bogat spiritual.
Orice om trebuie să aibă parte de bucuriile muzicii şi orice om îşi dezvoltă toate componentele personalităţii sale sub imboldul muzicii. Lipsa ambianţei muzicii în prima perioadă a vieţii lasă pregnante lacune în desăvârşirea personalităţii.
Chiar dacă nu toţi oamenii ajung cântăreţi, interpreţi prestigioşi, este necesară cultivarea cât mai de timpuriu a plăcerii, bucuriei şi interesului pentru această artă.
Învăţând omul să trăiască înseamnă a-i educa armonia interioară şi echilibrul. În acest scop, educaţia artistică are un rol covârşitor: prin ea omul îşi formează şi îşi educă virtuţile morale, îşi îmbogăţeşte şi îşi rafinează simţul moral, dar şi gustul estetic. A trăi în frumuseţe – afirma Robert Gluten – presupune interes pentru măsură şi armonie, deci o moralitate superioară, precum şi incompatibilitatea cu sentimentele meschine, cu vulgaritatea şi urâţenia morală.
Urmărind realizarea unor scopuri sociale şi morale, tehnice şi estetice ale educaţiei artistice de la vârsta preşcolară, educaţia artistică devine un instrument pentru dezvoltarea funcţiilor esenţiale ale gândirii şi acţiunii. Numai într-un climat afectiv şi într-o ambianţă materială adecvate se poate realiza o adevărată educaţie artistică, arta ocupând locul cuvenit printre activităţile educative.
Astfel, o audiţie muzicală poate însoţi o povestire sau o vizionate de film, facilitând asimilarea conţinutului acestora. Textele unor cântece contribuie la dezvoltarea cognitivă a copiilor, completând şi întărind cunoştinţele însuşite de ei în cadrul altor activităţi.
Ed. Coşerea Maria, G.P.N „Sf. Apostol Andrei”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email