Grădina în zori
Deodată toată natura se trezi la viaţă şi odată cu ea şi micile vieţuitoare.Florile parfumate din gradină îşi desfăceau petalele parcă pentru a putea reţine toată căldura şi dragostea soarelui.
Cele mai harnice vieţuitoare erau albinele cu aripi de borangic ce zburau vesele din floare în floare pentru a fura polenul si apoi pentru a-l transforma în dulcea şi auria miere.Nici furnicile nu se lăsau mai prejos.Ele işi construiau case-muşuroi,îşi adunau hrană şi îşi îngrijeau puii.
’’Păsările-mame’’ îşi învăţau puii să zboare,iar ’’păsările-bunici’’ fredonau diverse cântece printre crengile subţiri ale copacilor din grădină. Mai existau şi excepţii:’’păsările-pui ce nu voiau să ia parte la lecţiile de zbor, asistau la frumoasele cântece ale celorlalte.
Totul era minunat în grădină, totuşi nu înţelegeam cum soarele şi zorii au atâta putere pentru a trezi o întreagă grădină, o întreagă natură.
Pe bănuţul galben al unei păpădii se odihnea liniştit un fluturaş cu aripi multicolore neavând grijă să-şi îndeplinească misiunea: să zboare prin grădină, să o înconjoare într-un voal al frumuseţii şi gingăşiei.
Nu am reuşit să găsesc un răspuns la nedumerirea mea,dar am aflat că prin unele grădini mai există şi somnoroşi ce nu apucă să vadă frumosul răsărit al soarelui, ei dormind fără nicio grijă în pufosul pătuţ…
(Ana-Maria Necula, clasa a VII-a C)
Avem nevoie de modele în viaţă?
Avem nevoie de modele în viaţă? Aceasta este una dintre întrebările pe care ni le punem frecvent.
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa noastră de care trebuie să ne bucurăm din plin, dar deoarece tot acum ne formăm pentru viitor, trebuie să avem un model.
Cel mai reprezentativ este mama, pentru că ea ne iubeşte cel mai mult pe lumea asta. În ochii ei există o scânteie care se aprinde ori de câte ori copilul îi face o bucurie sufletească. Mama ştie mereu ce e mai bine pentru copil şi de aceea îl ajută când are nevoie, îl sfătuieşte, uneori îl mustră, dar mereu este alături de el.
Bineînţeles că model pentru noi poate fi şi un prieten sau un profesor care ne-a cultivat cunoştinţele, ne-a ajutat să ne descoperim talentul.
Aşadar, răspunsul la întrebarea „Avem nevoie de modele în viaţă?” este „Da!”, deoarece astfel ne ambiţionăm să fim mai buni, să avem un ţel în viaţă pentru care să luptăm.
( Diana-Elena Neagoe, clasa a VIII-a C)
„Prietenul” meu
Stau între patru pereţi umezi si reci, cu o uşă mereu închisă în faţă. Regret şi suspin că mi-am făcut astfel de prieteni.
Povestea începe aşa : Mergând într-o zi pe stradă, am găsit o hârtie de cinci lei. M-am aplecat să îi iau… Cine nu ar fi făcut-o?
Dupa un timp, simt că mi se zbate ceva în buzunar. Scot banii si aud un râset ironic. George Enescu era viu: vorbea, râdea, chiar se strâmba. Apoi a început să îmi vorbească :
-Ce faci? şi a început să râdă iar, dar mai nervos.
Banii vorbesc. Eram şocată! Nu ştiam ce să zic, credeam că am halucinaţii.
I-am bagat în buzunar şi au început să vorbească urât. Deşi am grăbit pasul, lumea mă privea ciudat. Deci şi ei auzeau!
Când am ajuns acasă, m-am hotărât să îi răspund, să văd ce vrea:
-Bună ziua, domnule Enescu!
-Hai lasă-mă, omule, cu tandreţuri d-astea. Facem afacerea?
-Ce afacere? am spus eu uimită.
Apoi mi-a povestit totul :voia să falsificăm bani, deoarece era expert în aşa ceva. Atunci mi-am dat seama ca George Enescu era doar un escroc. A spus că vrea să mă îmbrace în bani.
-Gândeşte-te! Am trecut prin numeroase tipografii… Nu fi naivă!
M-am gândit să îl predau poliţiei, dar cine m-ar fi crezut?Dacă ţi-aş spune că o hârtie face afaceri murdare, nici tu nu m-ai crede.
Tentaţia era prea mare. Mă hotărâsem 😮 să fac bani falşi, dar doar pentru a-mi cumpăra un telefon nou.
Am facut rost de toata tehnologia necesară falsificării banilor, dar devenisem dependentă. Banii, acele hârtii magice ,m-au vrăjit. Stăteam cu orele în pivniţă, pentru că acolo îmi ascundeam toate calculatoarele şi maşinăriile, care mă ajutau să fac bani.
Eu şi bancnota eram cei mai buni prieteni. Îl alintam Gigi şi aveam încredere unul în altul. Pot spune că eram buni mafioţi.
Am plecat de jos, dar am ajuns sus. Începusem să fac afaceri cu cele mai periculoase persoane din ţară. Ajunseseră la mâna mea majoritatea oamenilor influenti: judecători, politicieni şi chiar unele celebrităţi. Cu timpul, am crescut şi am ajuns o femeie de lux: fumam trabucuri, mâncam numai fructe de mare, îmi permiteam orice. Avem bani fără muncă, deoarece angajasem câteva ajutoare să-mi fabrice bani.
Credeam că prietenia mea cu George Enescu nu va pieri niciodată, însă eu şi Gigi am început să ne certăm des : nu mai vorbeam cu lunile, ba chiar mă gândisem să ard hârtia. Îmi făcea probleme, fiindcă poliţia bănuia că fac ceva necurat şi îşi tot băga nasul în treburile mele.
Bancnota m-a dat de gol şi am fost arestată. Toate făbricuţele mele de bani au fost distruse şi cu acestea, prinşi şi toţi prietenii mei.
Nimeni nu a crezut ca George Enescu mi-a vorbit şi că din cauza lui s-a întâmplat această teribilă nenorocire. Eu stau acum în cea mai buna închisoare din ţară şi, probabil, Gigi pune la cale altă afacere naţională.
(Larisa Heroiu, VIII C)
