Zeci de elevi, cadre didactice şi personalităţi locale au participat la sfârşitul săptămânii trecute la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Şcolii Băiculeşti. După un scurt istoric al instituţiei de învăţământ, directorul Ileana Bodescu a ilustrat şi în imagini evoluţia şcolii de-a lungul acestor ani. “Au fost invitaţi să participe foste cadre didactice, foşti elevi cu care acum ne mândrim, precum şi întreg personalul didactic din comună. A fost un eveniment deosebit de emoţionant, şi cu această ocazie s-a dezvelit placa aniversară a cărui conţinut este: „Şcoala cu clasele I – VIII Băiculeşti 1910 – 2010 aşezământ de educaţie şi cultură prin care valorile vor dăinui peste veacuri”. De asemenea, am oferit diplome de excelenţă dascălilor care au servit şcoala cu pasiune şi devotament”, a explicat directorul Ileana Bodescu. La final, elevii de la toate şcolile Băiculeşti, Valea lui Enache, Valea Brazilor şi Tutana au prezentat un scurt program artistic.