La Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu” din municipiul nostru se va desfăşura în perioada 2- 10 august prima şcoală de vară de teatru adresată tinerilor. „Ca urmare a bunei colaborări pe care Centrul de Cultură şi Arte o are cu Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, pe lângă stagiunea permanentă de spectacole vom organiza şi această şcoală de vară de teatru. Cursurile la care s-au înscris 15 elevi, majoritatea de la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”, vor fi suportate de Centrul de Cultură şi Arte. De pregătirea elevilor se va ocupa tânăra actriţă Graţiela Bădescu, absolventă a Colegiului „Vlaicu Vodă”. Va fi ceva deosebit”, a spus Cristian Mitrofan, manager Centrul de Cultură şi Arte.