Coadă la pensii printre blocuri

Ieri, în jurul noului sediu al Oficiului Poştal din Curtea de Argeş, argeşenii formaseră mai multe cozi în jurul poştaşilor, pentru a-şi ridica mai repede pensia. Printre maşini sau pe la colţurile blocurilor, oamenii aşteptau cu buletinul în mână să le vină rândul pentru a încasa banii mult aşteptaţi, pentru care au muncit o viaţă întreagă. Pensionarii spun că au recurs la această metodă pentru că pur şi simplu banii nu le ajung de la o lună la alta, iar de multe ori rămân fără nici un ban. „Am venit să iau pensia de aici pentru că nu mai am bani. Nu mai pot să aştept pentru că am nevoie de bani. Sunt bolnav şi îmi trebuie medicamente. Aşa fac aproape în fiecare lună. Am pensie de 5 milioane jumătate şi e foarte greu să mă descurc”, spune un bătrân, care aştepta la coadă.
„Am noroc că doamna care are magazinul mă cunoaşte şi îmi dă pe datorie”
De multe ori oamenilor nu le vine să creadă că după 40 de ani de muncă au ajuns într-o asemenea situaţie. „Aşa suntem noi răsplătiţi după ce am muncit toată viaţa. Când eram eu tânăr se muncea serios, nu ca acum. Nu vedeţi că ne-au tăiat şi din pensii?! E rău să fi bătrân. Am venit să iau banii de azi că am şi eu facturi de plătit şi nu le pot lăsa. Dacă întârzii imediat de penalizează”, spune Ion Pavel, din municipiu.
Mulţi dintre pensionari cumpără în fiecare lună alimente „pe caiet” de la magazinele de cartier, pentru că, spun ei, „altfel nu ne descurcăm cu banii”. „Am noroc că doamna care are magazinul mă cunoaşte şi îmi dă pe datorie că nici nu aveam ce pune pe masă în anumite zile. Eu, în fiecare lună, pe 14, vin aici la poştaş să iau pensia şi apoi mă duc să plătesc datoria. Pensia o am de 450 de lei că am lucrat în confecţii, iar acum sunt pensionată pe caz de boală. Copiii nu au nici de unde să mă ajute, pentru că au probleme şi rate. Aşa o ducem de la o lună la alta”, ne povesteşte tanti Maria.
Bani pentru pământ
Alţi oameni au venit să ia banii mai repede pentru că încep în această perioadă lucrările agricole de primăvară. „Trebuie să mă apuc de treabă şi nu am bani. Am şi eu un teren pe care îl cultiv în fiecare an cu porumb. Îmi trebuie ceva bani că nu vine nimeni să îţi facă pe gratis. Azi dacă mai am timp sau mâine am pe cineva care vine să are grădina şi trebuie să îl plătesc”, spune un alt pensionar. Sunt şi persoane în vârstă care apelează în fiecare an la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, de unde împrumută diferite sume de bani. „Fac împrumut în fiecare an pentru că altfel nu mă descurc. Cred că până voi muri aşa voi face. E pensia mică, mamă, şi nu ne ajunge. Suntem şi bolnavi, întreţinerea e scumpă şi banii nu ne ajung. Aşa că mai iau câte 15 milioane pe an şi mă descurc cu o rată de 120 de lei pe lună”, spune o altă pensionară. Imediat cum luau banii oamenii plecau în grabă să-şi rezolve problemele. Ştiau că o să se întoarcă şi luna viitoare în acelaşi loc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email