Astăzi, începând cu ora 16:00, în sala de lectură a bibliotecii de la Casa Armatei din municipiul nostru, va avea loc întâlnirea din această lună a Clubului Iubitorilor de Cultură. Programul reuniunii culturale se anunţă a fi unul destul de bogat. Astfel, prima parte a evenimentului va fi dedicată scriitorului şi artistului plastic Petre Cichirdan, redactor şef al revistei de analiză şi informaţie culturală „Cultura Vâlceană”, dar şi al revistei de cultură „Povestea vorbei”. Acesta va susţine o conferinţă pe teme de actualitate culturală, în care va vorbi despre creatorii argeşeni. Alături de Petre Cichirdan, la întâlnire sunt aşteptaţi şi Gheorghe Cărbunesc, interpret de romanţe, care va prezenta recentul album muzical „Mama” şi prof. Dragoş Constantinescu, un cunoscut interpret de muzică folk din Râmnicu Vâlcea. În cea de-a doua parte a întâlnirii va fi lansat volumul – antologie „Mari gânditori” de Romel Stăncioiu din Stăneşti – Argeş, volum ce va fi prezentat prof. Daniel Dejanu.