Clubul Copiilor intenţionează să organizeze patru concursuri naţionale şi internaţionale

Conducerea Clubului Copiilor din Curtea de Argeş a realizat în această perioadă patru proiecte, ce urmează să fi depuse la Ministerul Educaţiei în vederea organizării unor concursuri naţionale şi internaţionale pe parcursul anului viitor. „Am realizat cele patru proiecte pentru concursurile care urmează să se desfăşoare anul viitor. Urmează să le înaintăm la Ministerul Educaţiei pentru a obţine aprobările, dar şi finanţare pentru derularea acestor proiecte. De asemenea, aceste vor fi incluse şi în Calendarul Activităţilor Extraşcolare”, a declarat Vasile Martin, director Clubul Copiilor. Concursurile care urmează să fie organizate sunt din mai multe domenii, precum protecţia mediului sau arte plastice. „Unele dintre aceste concursuri sunt deja o tradiţie pentru noi, iar altele sunt la început de drum. Astfel, avem două concursuri pe protecţia mediului. Primul se află la a treia ediţie şi se numeşte „Pădurea – universul vieţii”. Acesta este organizat în parteneriat cu Şcolile Generale „Basarab I” şi „Carol I”. Cel de-al doilea concurs organizat pe teme de protecţia mediului se numeşte „SOS Natura” şi se află la ediţia a VIII- a. Mai avem concursul naţional intitulat „Vacanţa mea europeană” , iar ultimul proiect este realizat pentru concursul internaţional de arte plastice „Curcubeu”, care de-a lungul timpului a atras participanţi din mai multe ţări”, a mai spus Martin Vasile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email