Călătorie de „neplăcere” cu dubiţa de la Curtea de Argeş la mare

În fiecare vară, foarte mulţi argeşeni preferă să-şi petreacă o parte din concediu la mare, pe litoral. De obicei, tinerii pleacă în grupuri, cu maşina, cu autocarul sau cu trenul, acesta din urmă fiind preferat de elevi şi studenţi pentru reducerile semnificative de preţuri la bilete. Un drum la mare este foarte lung şi obositor, mai ales că o noapte o pierzi pe drum. Însă dimineaţa trebuie să te găsească pe plajă, pentru că aşa e regula. Un grup de tineri a ales să plece la mare în acest an cu autocarul, direct de la Curtea de Argeş şi până la Mamaia, una dintre cele mai cunoscute staţiuni de pe litoral. Au ales autocarul, pentru, că „… trenul are de obicei întârzieri şi nu mai suntem studenţi ca să avem reduceri”. Ne-au povestit, pentru dumneavoastră, peripeţiile lor, în cazul în care decideţi că e momentul pentru o vizită la Marea Neagră, mai ales că acum în a doua jumătate a lunii august, tarifele sunt mai mici.

Autocarul s-a transformat în microbuz

Cu două zile au sunat pentru rezervări şi au aflat că plecarea este la ora 22:00, din faţa hotelului Posada. Tinerii s-au conformat, iar în jurul orei 21:30 plini de chef de viaţă şi dornici de distracţie au ajuns în parcarea hotelului. Surpriză. Nici vorbă de autocar. Un taximetrist le-a indicat celor patru argeşeni un microbuz cu opt locuri, parcat sub o salcie. „Un tânăr a coborât şi ne-a întrebat dacă mergem la mare. Puţin surprinşi am întrebat cu ce mergem şi el ne-a arătat microbuzul. Nu ne aşteptam la acest lucru, noi crezând că vom merge cu un autocar. Însă, cheful de mare ne-a făcut să trecem peste acest lucru. Ne-am aşezat în maşină, cu încă o familie”, ne povesteşte Andrei, unul dintre tineri. Drumurile nu erau aglomerate, afară răcoare, iar în maşină multă veselie şi muzică de petrecere. Prima oprire a fost la Bucureşti. „Fiind puţini în maşină noi ne alegeam unde să oprim. Când am coborât la Bucureşti, era foarte frig şi nu am stat mai mult de cinci minute. Am fumat o ţigară şi am plecat. Am mai oprit o dată pe Autostrada Soarelui, unde era mai frig şi ni se cam tăiase elanul, pentru că ne gândeam că vom avea parte de vreme urâtă şi de mulţi peşti dragon aşa cum văzusem la televizor”, spune Ancuţa, una din fetele de grup. Pentru că tinerii ajungeau foarte repede pe litoral, au făcut un popas mai lung la Ştefan cel Mare, o comună aproape de Cernavodă. Aici sandwichurile pregătite de acasă au fost o delicatesă. „Ne-am oprit să mâncăm ceva şi să ne mai revenim din amorţeală. Am mai pierdut timpul, însă tot am ajuns devreme în Mamaia. La ora 03:30 am fost în staţiune, în timp ce noi credeam că o să fim acolo de abia pe la 05:30. Cam acesta a fost drumul cu dubiţa. Noi am fost mulţumiţi de transport, mai ales că am câştigat ceva ore de somn”, spune Cristi

„Autocarul era o saună pe roţi”

După câteva zile de petrecere, pe litoral, cu multă apă, nisip şi cluburi, tinerii au ales din nou autocarul pentru a se întoarce acasă. Au sunat pentru rezervări şi au aflat că se vor întoarce la Curtea de Argeş cu autocarul. Aşa a şi fost. „Am aşteptat autocarul acolo unde ni s-a spus, care chiar a venit de această dată. Totul arăta bine şi frumos până ne-am urcat. Aerul condiţionat mergea, atât cât să nu înjuri şoferul, dar căldura era sufocantă. Am stat în spate, aproape de motor, unde era foarte cald. Autocarul era o saună pe roţi. La ora 13:00 am plecat din Mamaia”, spune Andrei. Drumul de întoarcere a fost un calvar pentru tineri argeşeni. Temperaturile ridicate au fost adversarul tuturor călătorilor. „Ne ştergeam cu şerveţel, beam apă ca să ne răcorim, dar degeaba. Aerul nu făcea faţă. A fost foarte nasol. Am oprit o oră jumătate ca să mănânce şoferul. Deja începuse să ni se facă dor de dubiţa noastră. Mai ales că am făcut 7 ore până la Piteşti”, spune Andreea. Drumul li s-a părut tinerilor foarte lung şi obositor, mai ales că erau foarte obosiţi după cele cinci zile petrecute pe litoral. Aşteptau cu nerăbdare să ajungă acasă. „După ce am coborât din autocar la Piteşti, am stat câteva zeci de minute să aşteptăm un microbuz să ne ia. Mulţi nu mai credeau că vine cineva şi îşi făceau planuri pentru taxi. La un moment dat apare şi un microbuz, al cărui şofer era patronul firmei la care am sunat pentru rezervări. Apropo, să nu ne întrebaţi de bilete de transport că nu există aşa ceva. Oricum nu ne deconta nimeni drumul. Omul şi-a cerut scuze pentru toate problemele cauzate, dar pe noi nu ne mai interesa acest lucru. Eram mulţumiţi că suntem duşi acasă. Cu siguranţă cei care vor merge la mare vor avea multe surprize pe drum. Însă odată ajunşi pe litoral toţi vor uita de probleme”, spune Cristi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email