Clădirea pericol public de la Agricol va fi dărâmată


O clădire veche, construită în anul 1920 şi aflată lângă terenul de sport al Grupului Şcolar Agricol, prezintă un adevărat pericol pentru cei care trec prin zonă. Imobilul este de fapt o anexă unde elevii nu au învăţat niciodată, se află într-un avansat stadiu de degradare şi se poate prăbuşi în orice moment. „Am solicitat demolarea în regim de urgenţă deoarece clădirea prezintă un grad de pericol ridicat, atât pentru elevi cât şi pentru salariaţii unităţii. Mai mult decât atât, din luna martie a acestui an, ne-am văzut în situaţia de a bloca accesul către terenul de  sport, întrucât au fost cazuri când bucăţi de ţiglă au căzut chiar şi în mijlocul terenului de sport”, explică prof. Corina Voicilă, directorul Grupului Şcolar Agricol. Procedurile pentru demolare au fost demarate în urmă cu aproape doi ani de zile. „Acum avem toate documentele necesare, însă acum ne confruntăm cu altă problemă. Avem nevoie însă de aproximativ 200 de milioane, pentru a demola clădirea. Am făcut o solicitare către Consiliul Local Curtea de Argeş şi sperăm să rezolvăm şi această problemă, cât mai repede”, spun reprezentanţii Grupului Şcolar Agricol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email