Primar pentru încă patru ani la Curtea de Argeş este Constantin Panţurescu, după cum aţi aflat în exclusivitate din ziarul nostru de luni, iar Consiliul Local Curtea de Argeş s-a schimbat. Mulţi dintre membrii Consiliului sunt noi, iar partidele pe listele cărora au candidat nu au mai fost în Consiliu.
Astfel, PSD are 8 mandate de consilier, plus unul obţinut la redistribuire, PNL are patru consilieri, USR PLUS are trei, PMP are doi, unul obţinut la redistribuirea voturilor, iar PRO România are un consilier local.
De la PSD
PSD i-a trecut pe liste pe toţi foştii consilieri, cu excepţia lui Gheorghe Andreescu, care a camdidat pentru funcţia de primar pe listele ALDE. Drept este că nu toţi cei care au încheiat mandatul săptămâna trecută sunt pe locuri eligibile, dar mare parte din ei se regăsesc în noul Consiliu. Astfel, primul pe lista consilierilor este Constantin Panţurescu, iar el fiind primar următorii nouă vor fi Ştefan Dumitrache, Andrei Ionuţ, Anca Răduţu, Ion Şerban, Viorel Popescu, Marius Deaconu, Gabriel Jubleanu, Răzvan Bădescu. Ionuţ Andrei ar putea fi incompatibil, fiind preşedintele Consiliului de Administraţie al Aquaterm, societatea Consiliului Local, iar dacă el renunţă va intra în Consiliu Loredana Stancu, fost consilier local şi în ultimii patru ani.
Fostul viceprimar Gabriel Jubleanu nu prea a fost văzut în campanie alături de echipa lui Panţurescu, aşa că, spun membrii acesteia, s-ar putea ca şi el să renunţe la mandatul de viceprimar, iar atunci în Consiliu ar intra şi dr. Florian Badea, directorul Spitalului Municipal.
De la PNL
Cristian Mitrofan, cel care a candidat din partea PNL pentru fotoliul de primar al municipiului, este primul pe lista de consilieri locali. El a câştigat şi un loc în Consiliul Judeţean, aşa că cel mai probabil va merge acolo. Prin urmare, cei patru consilieri locali liberali vor fi Doru Georgescu, Mădălin Marinescu, Marius Moisescu şi Andreea Zabari.
De la USR
Consilierii locali ai Alianţei USR PlUS sunt Bogdan Marina, candidatul pentru funcţia de primar, Ovidiu Bucur şi Mihai Nicodim.
PMP şi PRO România
Nou intraţi în Consiliul Local Curtea de Argeş, ca şi consilierii USR PLUS, sunt cei de la PMP – Dan Petrescu, candidatul Partidului Mişcarea Populară la fotoliul de primar, şi Nicolae Cătălin Tiţa. Consilierul PRO România este Ionel Păunescu, cel care în mandatul care abia s-a încheiat a fost consilier ales pe listele Partidului pentru Argeş şi Muscel.
Aceştia sunt noii consilieri locali, unii noi, alţii vechi.