Hotărâserăm în şedinţa de redacţie că subiectul scandalului de la Şcoala „Mircea cel Bătrân” este închis, că s-a spus tot ce trebuia sau era de spus, şi că mai departe sunt organe ale statului care trebuie să se sesizeze şi să ia măsuri, dacă este cazul. O mămică ne-a vizitat la redacţie însă şi ne-a spus punctul ei de vedere, care nu are nicio legătură cu ce s-a spus până acum.
Iată pe scurt subiectul articolelor publicate în ultimele două numere ale ziarului nostru.
Elevii din clasa a VI- a C, de la Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”, au primit aproape de sfârşitul primului semestru al anului şcolar 2014 – 2015 o lucrare de control la limba franceză. Mulţi dintre aceştia au luat note mici, care au dus la scăderea mediei semestriale, iar mai mulţi părinţi s-au plâns că subiectul primit de copii la lucrarea de control nu se regăseşte în programa şcolară, dar şi de faptul că nu au fost reevaluate lucrările de alte cadre didactice de specialitate. La rândul său, Florenţa Ilie, profesoara de limba franceză, şi diriginte al clasei a VI- a C, susţine că subiectul respectiv a fost lucrat la orele de curs şi că lucrările au fost verificate de alte cadre didactice, care au dat aceleaşi note. În şedinţa Consiliului de Administraţie al şcolii s-a luat decizia ca începând cu 1.09.2015, Florenţa Ilie să nu mai predea la clasa aceasta a şi să nu mai fie nici diriginte, potrivit directorului şcolii, Ionel Marinescu.
Ce au cerut unii dintre părinţi
Doamna despre care scriam mai sus are un cu totul alt punct de vedere.
„(…) Notele obţinute nu au fost comunicate elevilor, au fost trecute direct în catalog şi mediile încheiate fără ca elevii să-şi cunoască rezultatele. S-a iscat o stare conflictuală între elevii care au rugat-o pe doamna profesoară să fie ascultaţi şi au fost refuzaţi pe considerentul că nu se mai poate face nimic întrucât mediile au fost încheiate (…). Conform ROFUIP (Regulamentul de organizare şi Funcţionare – n.n.), elevii aveau dreptul să le fie comunicate notele obţinute şi chiar dreptul de a le contesta. În dorinţa de a rezolva starea conflictuală, părinţii au mers în audienţă la conducerea şcolii în vederea obţinerii unei întrevederi cu doamna profesoară. Doamna a refuzat să participe. În aceste condiţii, părinţii au redactat în scris o sesizare în care au relatat faptele petrecute, menţionând doar că în exercitarea profesiei doamna a neglijat un drept al elevilor privind interpretarea şi comunicarea rezultatelor evaluării. NU au fost contestate notele, NU s-au plâns că subiectul primit nu se regăseşte în programa şcolară, NU au reclamat că nu au fost reevaluate lucrările de alte cadre didactice de specialitate. NU s-au făcut presiuni…nu s-a cerut nimic!
La sesizarea formulată, părinţii au primit răspunsul şcolii în care se comunica – interpretarea şi comunicarea rezultatelor evaluării nu s-au făcut conform procedurilor reglementate prin instrucţiunile în vigoare. De asemenea, se comunicau şi propunerile adresate de directorul instituţiei către Consiliul de Administraţie, după ce în prealabil acesta a demarat procedee interne pentru lămurirea situaţiei de fapt, precum şi ce a propus şi a aprobat Consiliul(…)”.
„În şedinţa Consiliului de Administraţie s-a făcut observaţia că sancţionarea disciplinară a doamnei Florenţa Ilie nu conduce la anularea tensiunilor dintre ea şi elevi pe de o parte, şi pe de altă parte nici la încheierea conflictului dintre ea şi părinţii elevilor. Astfel, s-a luat decizia, ca în aceste condiţii, începând cu 1.09.2015, doamna Florenţa Ilie să numai predea la clasa a VII- a şi să nu mai fie nici diriginte”, a declarat directorul Ionel Marinescu.
Câteva concluzii
Deşi nu e treaba noastră să tragem concluzii, câteva se impun totuşi în acest caz. Deşi doamna care ne-a scris spune că nu s-a cerut nimic, Consiliul de Administraţie a decis totuşi ceva, iar ce a decis ne-a spus directorul Marinescu. Doamna spune că singura nemulţumire a părinţilor, sau cel puţin a unora dintre ei, este aceea că profesoara nu le-a dat copiilor şansa să îşi crească media. Pe de altă parte, au fost „unele probleme” cu lucrarea de control la limba franceză, recunoaşte şi directorul instituţiei. Care probleme au fost rezolvate prin îndepărtarea profesoarei de la clasă începând cu anul şcolar viitor.
Cel puţin ciudat este raportul cu privire la activitatea profesoarei, unul mai mult decât negativ şi care a circulat printre părinţi. Este clar că e vorba aici de mai multe tabere, iar profesoara este victima tuturor. Fireşte, nimeni nu e perfect, dar sunt puţini cei care pot să evalueze un cadru didactic, dacă nu sunt, la rândul lor, cadre didactice. Cazul de la Şcoala „Mircea cel Bătrân” pe care l-a prezentat ziarul nostru nu este, cu siguranţă, singular. Peste tot, părinţi aflaţi vremelnic într-o funcţie sau un post, director puşi pe diferite considerente într-un birou, se simt datori, îşi folosesc temporara funcţie sau temporarul post pentru a-şi arăta muşchii în faţa celor pe care îi consideră mai slabi. Sau mai fără pile.