Despre isprăvile comisiei de urbanism din Consiliul Local aţi aflat din ziarul nostru. Bravii consilieri, specialişti în arhitectură şi în balcoane, decid asupra confortului argeşenilor şi aplică legea după cum au chef. La Curtea de Argeş legea este, într-adevăr, doar pentru căţei, după cum spune un proverb. Altfel nu se explică de ce unii cetăţeni pot să obţină o concesiune, pot să construiască un balcon, pot să amenajeze ditamai terasa la etajul I al unui bloc fără să-i întrebe cineva de sănătate, iar alţii, care urmează calea legală, cu cerere la primărie, cu cerere la Consiliu Local, îmbătrânesc şi tot nu au avizul favorabil al înaltei comisii prezidate de estetul Nicolae Derviş.
La ultima şedinţă de Consiliu acesta s-a bâlbâit îngrozitor când a trebuit să explice de ce unii pot face şi alţii nu, în condiţii egale, cel puţin teoretic. „Să facem ordine în oraş!”, tuna şi fulgera Derviş imediat după alegeri. „Să terminăm cu ilegalităţile şi cu construcţiile făcute aiurea!”, clama acelaşi personaj. Păi cine vă ţine domnilor consilieri să nu faceţi ordine? Noi, cetăţenii, în niciun caz. Aţi fost aleşi să faceţi asta, să ne arătaţi că nu aţi intrat în Consiliul Local să vă serviţi interesele proprii sau pe ale celor care v-au ajutat la un moment dat, în campania electorală. Faceţi ordine, domnule Derviş, dar mai înainte informaţi-vă. Nu e un păcat să nu ştii, nimeni nu s-a născut învăţat, păcat este când aplici legea după cum ai chef sau interes, păcat este atunci când îi laşi pe amărâţi să aştepte, iar pe ceilalţi să-i tratezi preferenţial. De fapt, nu e păcat, tot legătură cu legea are.
Din comisia de urbanism face parte şi Gheorghe Boncea, un alt urbanist desăvârşit. El are probleme cu o biată femeie care are nenorocul să se învecineze cu o lucrare a omului de afaceri. Ce contează că femeia are casa acolo de zeci de ani şi niciodată nu a avut necazuri ca cele despre care aflaţi din pagina 7 a ziarului nostru de azi. Că aproape nu mai poate ieşi din casă din cauza gropilor săpate de firma angajată de consilierul local?! Nu contează.
Dacă municipiul va fi modelat după ştiinţa celor doi membri ai comisiei de urbanism, vai de capul nostru. Nu vreau să îmi imaginez cum va arăta peste câţiva ani. Avem o şansă, totuşi. Cum nu se face nimic la Curtea de Argeş, cum autorităţile par să aibă alte treburi decât cele ale oraşului, putem scăpa.