Cine cu cine s-a mai cuplat

În ultima vreme, activitatea amoroasă a unora dintre oamenii cu nume sonor în urbe a atins culmi de neimaginat de către soţiile cuminţi, care stau acasă sau la propria afacere. Locul preferat de întâlnire este în afara oraşului, pe la micile moteluri sau pensiuni deţinute de tipi care neagă în faţa oricui, chiar şi în faţa pozelor, existenţa unui cuplu clandestin în locaţia lor.
Un cititor, curios din fire, ne-a povestit că săptămâna trecută a ajuns, într-o seară, la o astfel de pensiune. În restaurant, la 12 noaptea, o singură pereche era cufundată în şoapte de iubire în faţa paharelor cu vin, într-un soi de separeu. Omul nostru a trecut în drumul său spre locul în care şi regele merge singur pe lângă masa celor doi şi a fost extrem de surprins de ceea ce a văzut, sau, mai bine zis, de persoanele pe care le-a văzut – ea, o doamnă cu statut social, serioasă, domnul, cu statut social şi bani în cantităţi mari. Fiecare avea verigheta pe deget, dar verighetele nu erau la fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email