Cine a înjunghiat o elevă la Ti Amo

Cu siguranţă aţi auzit despre eleva înjunghiată în piept, sau în gât, de la fosta discotecă Ti Amo. Precis v-a povestit cineva despre asta, şi despre balta de sânge în care fata a fost găsită. Poate aţi aflat şi amănunte, că s-au auzit ţipete acolo, că un bărbat a scris cu sânge pe pereţi cine ştie ce. Săptămâna trecută tot oraşul vorbea despre asta, şi mulţi puteau să jure că e adevărat, numai poliţiştii nu vor să spună nimic. Multă lume s-a strâns la intrarea din spate a clădirii, iar unii ar fi putut să jure că ceva necurat se petrece acolo.

Bineînţeles că nu a fost nimic adevărat. Nişte copii cu multă imaginaţie şi puşi pe şotii au răspândit cu pricepere zvonul că e o elevă moartă înăuntru, iar morişca s-a pornit. La pâine, la alimentara, la serviciu, prin birouri sau la şaibă, în faţa bancului de lucru, toţi argeşenii au vorbit zile în şir despre asta. Nu e adevărat, ziceam, dar faptul în sine arată un fenomen interesant. Căci, dacă nişte copii au reuşit să facă un întreg oraş să creadă că există o elevă moartă acolo, iar oameni în toată firea au crezut şi au dus mai departe, amplificând, zvonul, vă daţi seama cât de vulnerabili suntem în faţa intoxicării?! Elevii respectivi nu au citit nici un manual de manipulare, ci au procedat simplu, vorbind tuturor celor pe care i-au întâlnit despre groaznica poveste, înflorind-o fiecare după pricepere şi isteţime, astfel încât a ajuns să fie cunoscută, şi mai ales crezută, de un oraş întreg.

Dacă elevii cu pricina ar lucra la colportarea altor zvonuri, mai puţin nevinovate ca acesta, vă daţi seama unde am ajunge?! Sau, dacă alţii, specialişti în manipulare, şi-ar propune să ne convingă că locuim în cel mai frumos oraş din lume, că ziua e noapte şi noaptea zi, vă daţi seama ce ar ieşi din asta?! Ne-am lăsat  noi prostiţi cu mijloace mult mai rudimentare la alegeri, dar cu o trupă de profesionişti?!

Noi cu toţii au ucis eleva de la fosta discotecă Ti Amo, dând crezare unui zvon, indiferent cât de bine „ambalat” era, indiferent cât de credibil suna. Noi toţi am putea fi „ucişi” dacă plecăm urechea şi dacă îi credem pe cuvânt, încă odată, pe cei care ne-au intoxicat cu zvonul că va curge lapte şi miere pe Argeş dacă îi aducem la guvernare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email