Cinci falşi inspectori ANPC prinşi de poliţişti

Cinci bucureşteni, membri ai unei asociaţii pentru protecţia consumatorilor, au fost prinşi de poliţiştii argeşeni după ce au înşelat angajaţii mai multor firme dintr-un mall, pretinzând că sunt inspectori ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor aflaţi în control. „Secţia 1 Poliţie din Piteşti a fost sesizată despre faptul că la un magazin din cadrul unui centru comercial s-au prezentat două persoane, care doreau să efectueze un control şi despre care exista suspiciunea că nu aveau calitatea pe care o pretindeau”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au identificat cinci bucureşteni, cu vârste cuprinse între 24 şi 43 de ani, care deţineau legitimaţii emise de o asociaţie pentru protecţia consumatorilor, pe care le foloseau la efectuarea unor controale ilegale pe linie economică. În urma cercetărilor, s-a stabilit că suspecţii au controlat cinci societăţi comerciale, iar de la reprezentanţii a două dintre acestea au primit 100 şi respectiv 300 de lei, pentru a nu sancţiona neregulile pe care susţineau că le-au constatat. Sumele de bani au fost găsite asupra a doi dintre falşii inspectori, care au fost reţinuţi sub acuzaţia de înşelăciune. Şi pe numele celorlalţi trei au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, aceştia fiind cercetaţi în libertate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email