Cheile Vălsanului, depozit de gunoaie păscut de vaci

De la Piteşti până pe Cheile Vâlsanului sunt 100 de kilometri. Drumul e asfaltat de curând până când începi să urci pe Chei. Priveliştea e minunată iar drumul, distrus de numeroasele exploatări forestiere din zonă, şerpuieşte până la Poienile Vâlsanului şi mai sus, spre vârful Moldoveanu. În Poieni, depozitul de gunoi îţi taie însă orice poftă de  a merge mai departe. Sutele de mii de PET-uri, lângă care pasc vitele, rănesc privirea şi îi îmbolnăvesc pe ecologişti.
Cheile Vâlsanului sunt vizitate la fiecare sfârşit de săptămână de mii de turişti din toată ţara. Unii spun că e mai frumos decât pe Transfăgărăşan, pentru că peisajul e mai sălbatic. „E minunat aici. De fapt, dacă am fi corecţi, ar trebui să spunem că ar putea fi minunat aici dacă nu ar fi muntele acesta de gunoi lăsat tot de turişti. Am venit să stăm câteva zile cu cortul, dar când am văzut ce mizerie e, am renunţat. Diseară plecăm”, spune Marius Costache, din Târgovişte. Bărbatul a venit împreună cu familia şi cu doi prieteni să petreacă trei zile pe Cheile Vâlsanului, dar sutele de maşini şi zecile de corturi care au împânzit Poienile la sfârşit de săptămână l-au descurajat. Cortul înălţat de Marius e la doi paşi de un altul, de la care urlă muzica, iar alt loc de pus cortul pur şi simplu nu mai este. La două sute de metri sclipesc în soare PET-urile, şi fiecare zi de vară care trece şi în care vin turişti în zonă face ca grămada să crească.
„Aici vin vacile dintotdeauna”
Cheile Vâlsanului se află pe raza teritorială a comunei Brăduleţ, iar localnicii îşi pasc vitele liniştiţi în Poieni. „Aicea aducem vacile de când ne ştim. Acum, dacă vin turiştii, noi ce să facem, unde să le mai paştem”, se întreabă, retoric, Maria Toader. Femeia stă lângă o vită costelivă căreia pare să-i placă iarba dintre bidoanele şi de pe bidoanele de plastic. „E murdărie, mai şi miroase, dar ce să facem…Nu noi aducem aicea gunoiul, ăştia care vin le lasă”, spune Maria. Cât stăm de vorbă, un tânăr aruncă nonşalant un sac de gunoi în groapa improvizată. „Păi ce, unde să le duc?! Nu e asta groapa de gunoi?!”, răspunde întrebării noastre. Ideea de a duce până la primul tomberon gunoiul, altfel ambalat în sac, i se pare de neacceptat. „O să miroasă în maşină”, spune băiatul.
Au fost 32 de grade la Cheile Vâlsanului la sfârşit de săptămână. Mormanul de gunoi emana un miros pestilenţial, care nu părea însă să-i deranjeze pe sportivii care încinseseră un fotbal pe terenul de lângă gunoi. Plasticul încins la maxim ardea boturile animalelor obişnuite să mănânce, printre hârtii, carne putreziră, pachete goale de ţigări, sticle de bere sparte şi alte lucruri pe care turiştii le cară cu ei la iarbă verde.
Nici un recipient de depozitare a resturilor nu e în toată poiana, iar mai sus, spre Moldoveanu, situaţia e aceeaşi.
Grotele groazei
Turiştii care se aventurează pe Cheile Vâlsanului mai au de înfruntat un pericol. Chiar la drumul forestier care duce până la Poieni sunt două mine părăsite. Localnicii vorbesc despre exploatări de uraniu, abandonate din motive ceţoase. Una dintre ele are intrarea astupată, dar cealaltă, situată mai sus, prin pădure, este deschisă. Specialiştii de la Geopec, Piteşti, spun că a fost vorba despre prospecţiuni pentru  zăcăminde de niche şi auroargintofere, conform directorului adjunct al Geopec, Carmen Geantă. Tinerii ştiu despre ele, şi, dacă sunt curajoşi, intră în căutare de comori. „Sunt lilieci mari şi e apă. E cam înfricoşător”, ne povesteşte experienţa lui George Popoviciu, din Piteşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email