Pe linia ferată care face legătura între Curtea de Argeş şi Piteşti ar urma să nu mai circule, în curând, niciun tren. Închiderea acestei secţii feroviare face parte dintr-un plan de redresare dat publicităţii zilele trecute de societatea CFR Călători. Prima măsură de redresare o reprezintă chiar eliminarea liniilor feroviare cu cel mai mare cost pe pasager, care ar avea posibilităţi minime de a fi reablitate şi o viteză de transport mică. Pe lângă tronsonul Piteşti – Curtea de Argeş, urmează să fie închise secţiile de pe încă 18 linii secundare din întreaga ţară. Pe lângă restructurarea activităţii, urmează şi noi reduceri de personal. Întrucât tronsonul Piteşti – Vâlcele face parte totuşi din ceea ce ar trebui să fie noul traseu, mai scurt, al magistralei care leagă Bucureştiul de Arad, ea ar putea intra în conservare până când vor fi finalizate, eventual, lucrările la tronsonul Vâlcele – Râmnicu Vâlcea. Asta dacă hoţii de fier vechi nu vor fi din nou pe fază şi vor fura tot ceea ce se poate fura, la fel cum s-a întâmplat şi în alte cazuri.
Linia Piteşti – Curtea de Argeş a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru a face legătura cu reşedinţa regală şi viitoarea necropolă regală din cetatea Basarabilor. Clădirile staţiilor Curtea de Argeş, Bascov, Merişani şi Băiculesti, considerate adevărate opere de artă, vor constitui un model inedit de arhitectura feroviara romaneasca. Terminate după inaugurarea liniei clădirile au devenit funcţionale la sfârşitul anului 1899.