Cetăţenii îi reclamă primarului „Nu avem canalizare, iar vecinii aruncă rahatul pe şanţ!”

Cu ocazia lansării proiectelor menite să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor din Curtea de Argeş s-au prezentat la Primărie mai mulţi locuitori ai cartierelor „defavorizate” . Aceştia s-au plâns primarului Nicolae Diaconu de faptul că nu au canalizare şi că pe strada Meşteşugari, spre exemplu, sunt unii care aruncă în stradă conţinutul foselor sau scot, pur şi simplu, wc-urile cu găleata şi le dau drumul pe şanţuri. „Tot necazul nostru e cu canalizarea. Nu mai avem unde să facem fose septice, nu mai avem teren, ne trebuie canalizare”, s-a plâns o femeie care stă în cartierul Valea Sasului. Prin proiectul de 11 milioane de euro, prin care vor fi asfaltate aproape 40 de străzi, toate arterele care pornesc din strada Victoriei vor fi modernizate. O singură problemă există – după aceea, timp de cinci ani nimeni nu are voie să spargă strada, asta însemnând că acolo unde nu este canalizare municipalitatea nici nu o să facă în următorii cinci ani.
„Unde nu este colector principal, pe Victoriei, şi nu se pot face descărcări naturale, investiţia e foarte mare”, le-a spus primarul cetăţenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email