Un adevărat scandal a stârnit decizia Consiliului Local Curtea de Argeş ca microbuzele transportului interurban să nu mai oprească în toate staţiile transportului local. Locuitorii comunelor învecinate care vin la Curtea de Argeş cu maxi-taxiurile sunt nemulţumiţi că acestea nu mai opresc la Ivancea şi nici la stadion. Mihai Pleşa, din Valea Danului, a făcut memorii la Consiliul Judeţean şi la Primăria Curtea de Argeş încercând să sensibilizeze autorităţile, şi a depus zeci de pagini cu sute de semnături ale celor care folosesc transportul interurban.
„Urmare a faptului că staţiile de transport în comun din oraşul Curtea de Argeş au fost închise pentru cetăţenii din mediul rural pe motiv necunoscut iar autorităţile municipale locale pasează răspunderea către Consiliul Judeţean, (…) vă rugăm să rezolvaţi situaţia”, scrie Mihai Pleşa în memoriul adresat Consiliului Judeţean. „(…)Transportul local şi zonal este empiric şi scump, la Roma cu un singur euro poţi merge 100 de kilometri, aici nici 10”, mai scrie petentul.
Oamenii sunt nemulţumiţi că trebuie să folosească şi mijloacele de transport local ca să ajungă acolo unde au treabă, atâta vreme cât microbuzele care îi aduc în oraş nu pot opri în toate staţiile. Astfel, transportul devine scump şi nu este nici de calitate, se plâng călătorii. Consiliul Judeţean este cel care se ocupă de transportul interurban şi eliberează şi licenţele de transport, iar problema ar putea fi rezolvată dacă primarii localităţilor din zonă ar solicita acest lucru, a afirmat primarul Nicolae Diaconu.