La Curtea de Argeş au fost modificate câteva taxe şi impozite locale, după ce Instituţia Prefectului a anunţat municipalitatea că hotărârea prin care au fost aprobate dările locale conţine câteva prevederi neconforme cu prevederile Codului Fiscal. Astfel, cetăţenii de onoare nu mai sunt scutiţi de la plata impozitelor, iar persoanele fizice care au în întreţinere o persoană cu handicap grav sau accentuat ale căror venituri lunare pe membru de familie sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară sau constau în exclusivitate din indemnizaţia de şomaj vor primi o scutire de 50% la suma datorată. De asemenea, o altă modificare adusă hotărârii din decembrie 2014, prin care au fost stabilite taxele şi impozitele locale, este următoarea – „Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau o altă activitate distractivă are obligaţia de a plăti impozit pe spectacole, calculat în cote procentuale (…) asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor şi biletelor de intrare sau, după caz, în sumă fixă în funcţie de suprafaţa incintei, în cazul videotecilor şi discotecilor, reprezentând 0,2 lei pe zi pentru fiecare metru pătrat”.