Cetățenii acuză – ”Locurile de joacă au fost reparate în bătaie de joc!”

O firmă a vopsit niște ”ruginituri” și a înlocuit leagănele cu altele second hand, spun argeșenii

”Firma le-a adus în starea inițială”, afirmă directorul Serviciului de Gospodărie

Despre locul de joacă de lângă sensul giratoriu de la Ivancea care pune în pericol copiii am scris în iulie. Atunci, un locuitor al cartierului ne semnala faptul că leagănele și toboganele nu mai au sisteme de siguranță, gărdulețul care îl împrejmuiește e rupt, la fel și tartanul. ”Am depus la Primărie hârtie împreună cu aproximativ 20 de familii cu semnăturile acestora cu privire la gradul de degradare al acestui spațiu de joaca.  I-am adus la cunoștința domnului Ghiță (directorul Serviciului Public de Gospodărie Comunală – n.red.), cu care am și mers la fața locului acum aproximativ doi  ani de zile, că acel parc are multe lipsuri acesta fiind un parc extrem de frecventat de părinți și copii, însă domnul Ghiță încă de pe atunci a promis și nici până acum nu a făcut nimic. Prin gardul acela care este lipsă intră câini, șerpi, toboganele sunt rupte, dale lipsă, copiii cad pe ciment deoarece nu mai este tartan care să atenueze căderile”, ne-a spus cetățeanul în vară.

Între timp, Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC) a tuns iarba și a plătit o firmă să repare toate locurile de joacă din oraș, lucru pe care, spune Ghiță, firma l-a și făcut. ”Am căutat la Primărie și am găsit firma care a făcut locurile de joacă, Dupex, din Sebeș. Am făcut contract cu ei și în urmă cu o săptămână sau două au trecut pe la toate locurile de joacă. Le-au vopsit, au înlocuit sau reparat ce era stricat, le-au adus la starea inițială. Nu a fost înlocuit tartanul, dar o altă echipă va face asta zilele următoare. O să punem covor continuu de tartar, nu pe bucăți, cum a fost, poate așa nu-l vor mai strica. Gardurile o să le facem noi – schimbăm ulucile și le vopsim”, ne-a spus Ioan Ghiță.

”Le trimit toate controalele posibile!”

”În acte poate s-au făcut reparații dar vizibil nimic. Și eu nu îi las așa. Le trimit toate controalele posibile pentru că siguranța copilului meu primează și a celorlalți copii. Au înlocuit două leagăne de copii mai mari cu doua leagăne de bebeluși ale căror lanțuri într-adevăr sunt noi dar șezuturile sunt second hand, jerpelite și murdare. Și ei vin și vopsesc ruginiturile alea în condițiile în care ele prezintă pericol pentru copii.

Am constatat cu stupoare cu ochii mei că o echipă de zugravi s-a apucat să vopsească cu pensula leagănele, balansoarele, toboganul (pentru că nu este decât unul) în loc sa le înlocuiască, așa cum a promis”, spune omul care a reclamat problema în iulie.

Obiectele de la locul de joacă au fost, într-adevăr vopsite, dar în unele locuri vopseaua deja s-a scorojit pentru că pare a fi fost dată direct peste rupturi și rugină.

Leagănele pentru copii mai mari au șezutul rupt pe la colțuri, deși Ghiță spune că au fost reparate sau înlocuite, iar leagănele pentru cei mai mici copii au marginile, de asemenea, rupte și iar plasticul a plesnit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email