Cetățeni chinezi acuzați de evaziune fiscală. Poliția a făcut 23 de percheziții în această dimineață

Miercuri, polițiștii Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au pus în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș și municipiul București, în vederea administrării probatoriului într-un dosar penal referitor la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, transmite IPJ Argeș.

Dintre activitățile de percheziție, una este în județul Vâlcea, una în județul Timiș, trei în județul Argeș, 12 în județul Ilfov și șase în municipiul București.

„Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat indicii că, din 2016 și până în prezent, patru cetățeni de origine chineză, în calitate de asociați și administrator ai unei societăți comerciale din municipiul București, ar fi evidențiat, în actele contabile și în alte documente legale, cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, reprezentând achiziții de bunuri și servicii de la 11 societăți comerciale.

Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului a fost estimat, în această fază a cercetărilor, la 700.000 de lei.

De asemenea, în luna octombrie 2016, respectiv în luna aprilie 2017, societatea vizată ar fi omis să înregistreze în actele contabile veniturile obţinute în urma vânzării subevaluate a două bunuri imobile, situate în București și Ilfov, pentru a micșora baza impozabilă pentru taxele și impozitele datorate bugetului consolidat al statului.

7 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, în baza mandatelor de aducere emise în cauză.

Activitățile de percheziție au fost desfășurate împreună cu polițiștii de investigare a criminalității economice din București, Vâlcea și Timiș și au beneficiat de sprijinul polițiștilor criminaliști, precum și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale”, se arată în comunicatul IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email