Ceremonie militară cu ambasadori şi consilieri prezidenţiali la Cimitirul Eroilor

Sâmbătă, în mai multe garnizoane din ţară au avut loc activităţi dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. La Curtea de Argeş manifestările au debutat la Cimitirul Eroilor, acolo unde a avut loc o ceremonie dedicată militarilor care şi-au dat viaţa pentru ţară. În deschidere, garda de onoare a prezentat onorul consilierului prezidenţial, Sergiu Nistor, după care a avut loc intonarea Imnului de Stat al României, iar oficialităţile prezente au depus coroane de flori. Astfel au adus un pios omagiu înaintaşilor reprezentanţi ai Guvernului României, ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, ai Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi retragere, precum şi reprezentanţi ai Casei Regale. De asemenea, prezent la manifestări a fost şi ambasadorul Austriei, Excelenţa Sa Gerhard Reiweger, precum şi reprezentantul Ambasadei Germaniei, Achtim Troster. La final s-a ţinut un moment de reculegere, şi s-a intonat Imnul Europei.

Manifestările au continuat în Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde a avut loc parastasul pentru cei care şi-au pierdut viaţa în luptele din Primul Război Mondial. Slujba religioasă a fost oficiată de către Înalt Prea Sfintitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La final au urmat alocuţiunile oficialităţilor: consilierul prezidenţial, Sergiu Nistor, din partea Preşedintelui României; ministrul delegat Ciprian Bucur, din partea Guvernului României; Graţiela Niţescu a dat citire mesajului Casei Regale a României; Excelenţa Sa, ambasadorul Austriei, Gerhard Reiweger; secretarul de stat, Ştefan Tinca din partea Ministerului Apărării Naţionale, iar mesajul comunităţii locale a fost prezentat de primarul Constantin Panturescu.

 

Gina Grigorescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email