Centura oraşului va fi asfaltată până la jumătatea lunii august

De o bună perioadă de timp mai mulţi muncitori lucrează la asfaltarea şoselei de centură a municipiului Curtea de Argeş. Astfel, a fost turnat covor asfaltic pe strada 1 Mai, de la intersecţia cu strada Victoriei şi până aproape de sensul giratoriu de la Făgăraş. Potrivit primarului Nicolae Diaconu, zilele acestea se fac ultimele pregătiri pe strada 1 Decembrie, care urmează să fie asfaltată până la jumătatea lunii august. „Lucrările de asfaltare a centurii sunt în grafic. A fost asfaltată strada 1 Mai, unde s-a lucrat mai uşor, pentru că acolo traficul nu este unul aglomerat. Se vor finaliza lucrările în timp util, pentru a nu crea probleme în perioada în care se desfăşoară ediţia din acest an a Zilelor Municipiului. Echipele de muncitori au fost încurcat şi de vreme, pentru că a plouat foarte mult şi nu puteau să toarne asfaltul”, a declarat primarul Diaconu. Totodată, edilul a precizat că încă se caută soluţii pentru devierea traficului rutier de pe strada 1 Decembrie pentru perioada în care se va lucra la asfaltarea carosabilului. „Va fi puţin mai dificil pe strada 1 Decembrie, dar şi la sensul giratoriu, care, probabil, ar putea fi asfaltat noaptea. Cel mai dificil de lucrat va fi pe tronsonul situat între strada Barajului şi sediul Poliţiei, pentru că nu prea avem pe unde să deviem circulaţia. Sperăm ca şi şoferii să fie înţelegători, pentru că va fi o perioadă mai dificilă”, a declarat Nicolae Diaconu.
Cât costă reabilitarea centurii
Licitaţia pentru asfaltarea şoselei de centură a municipiului a fost atribuită după aproape doi ani de chin. În 2012, Primăria anunţa pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) licitaţia pentru „Reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor pe străzile 1 Mai, Traian, Lascăr Catargiu şi 1 Decembrie 1918”. Principalele lucrări care se vor executa sunt „infrastructură străzi, suprastructură străzi, reamenajare trotuare, ridicare la cotă a căminelor, semnalizare şi marcaje rutiere”, potrivit invitaţiei de participare publicată pe SEAP. Valoarea estimată a contractului era de trei milioane de lei, fără TVA. După doi ani, cinci contestaţii şi două plângeri la Curtea de Apel, pe SEAP a apărut anunţul de atribuire a licitaţiei asocierii conduse de  Valah Construct Grup S.R.L, pentru suma de 2,863,342.09 lei, fără TVA. Deci, Valah Construct este titularul contractului de asfaltare, dar lucrările sunt făcute de alte firme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email