Consiliul Judeţean Argeş derulează, în perioada septembrie 2013- august 2015, un proiect intitulat „Diversitate pentru educaţia cu nevoi speciale”, care a obţinut finanţare din partea Comisiei Europene, în cadrul programului „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii”. Rezultatele proiectului vor fi concretizate prin realizarea schimburilor de experienţă între partenerii din Argeş şi din regiunea Burdur (Turcia), conferinţe, mini-proiecte locale iniţiate de parteneri, activităţi artistice realizate de copiii cu dizabilităţi, ateliere de lucru în care elevii îşi vor pune în valoare abilităţile practice, dar şi prin crearea unei platforme online care să faciliteze comunicarea între parteneri şi diseminarea activităţilor. Ca o primă etapă în dezvoltarea proiectului, în această lună a avut loc vizita în Argeş a unei delegaţii din Turcia, care a reunit 16 reprezentanţi ai şcolilor speciale şi normale. Programul a cuprins vizite la instituţiile partenere, printre care Centrul de zi pentru Copii „Marina” din Curtea de Argeş, precum şi atelierele Fundaţiei Umanitare de Integrare şi Orientare Socială pentru Copii şi Tineri. Proiectul are un buget total de 42.700 de euro, din care 5.675 de euro reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Argeş.