Centrul de zi Marina s-a transformat în şcoală gimnazială specială

Unitatea de Învăţământ Centrul de zi Marina s-a transformat în Şcoala Gimnazială Specială Marina, iar începând cu anul şcolar 2014 – 2014 Şcoala Gimnazială Marina este cuprinsă în reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar cu finanţare publică. De asemenea, toate posturile didactice, didactice auxiliare şi nedidactice sunt menţinute şi finanţate potrivit legislaţiei în vigoare. Decizia de transformare a fost luată de Consiliul Local la şedinţa ordinară a lunii octombrie.
Un coordonator nou aduce bani
Centrul de zi Marina, înfiinţat de Hand Rom în septembrie 2002, a trecut în ultimii ani prin multe încercări. Fundaţia Hand Rom funcţionează din luna noiembrie 1999, iar din 2010 a început să aibă mari probleme cu finanţarea. Costel Nicolae, unul dintre fondatori, celălalt fiind Daniel Donoiu, a cerut sprijin peste tot, mai ales la Primăria Curtea de Argeş. Fără vreo legătură, primarul Nicolae Diaconu s-a implicat serios în problemele Centrului de zi Marina după ce director a ajuns Maria Deaconu, soţia consilierului local Marius Deaconu, şi al angajat la Centrului.
În decembrie 2011, conducerea Fundaţiei „Hand-Rom” a trimis o adresă către Primăria Municipiului Curtea de Argeş şi Consiliul Local, prin care solicita aprobarea încheierii unui Acord de Parteneriat şi plata serviciilor sociale pentru anul 2012 în sumă de 60.000 de lei la care se adăugau cheltuielile cu utilităţile pentru toată clădirea în care funcţionează Centrul de Zi Marina. Discuţiile între conducerea fundaţiei şi Primărie au continuat fără prea mare succes până prin martie 20012, când, brusc, poziţia administraţiei locale s-a schimbat, iar banii au început să ajungă la Centrul de zi. Coincidenţă sau nu, coordonatorul centrului era Maria Deaconu. Acum, prin noua hotărâre de Consiliu, Şcoala Gimnazială Specială nu va mai avea probleme cu finanţarea, fiind cuprinsă în sistemul de învăţământ preuniversitar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email