Centru logopedic interşcolar lângă Grădiniţa de pe Bulevard

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş a solicitat Primăriei Curtea de Argeş un spaţiu în care să amenajeze un centru logopedic interşcolar, iar Consiliul Local a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită, pentru o perioadă de cinci ani, a unui imobil aflat lângă Grădiniţa „Căsuţa cu poveşti” situată pe Bulevard. Imobilul aparţine domneniului public al municipiului şi se află în spatele Grădiniţei.

Cabinetele logopedice înfiinţate în zona Curtea de Argeş dispun în acest moment de trei profesori logopezi care deservesc o populaţie de aproximativ 2000 de preşcolari şi şcolari, potrivit directorului Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş, prof. Emilia Rodica Ciucă. Până în prezent, activitatea logopedică s-a desfăşurat în cabinetele amenajate în incinta Grădiniţei cu Program prelungit „O lume minunată”, precizează aceasta. Centrele şi cabinetele logopedice interşcolare sunt structuri de învăţământ special integrat penstru preşcolarii şi şcolarii cu cerinţe educative speciale, care prezintă tulburări de limbaj şi de comunicare precum şi dificultăţi de învăţare specifice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email