Cel mai cunoscut homosexual din România este din Curtea de Argeş

Nicu Manea a devenit celebru în ultimele zile din cauza participării sale la Mister Gay Europe, concurs unde a reprezentat România. „A fost foarte greu pentru mine, pentru că puţini dintre cunoscuţii mei ştiau despre orientarea mea sexuală. Cei mai mulţi au aflat de la televizor. Totuşi, cred că sunt foarte norocos, prietenii mei au rămas aceiaşi, nu m-au respins şi am semnale pozitive şi de la locul meu de muncă. Colegii m-au sunat şi m-au încurajat”, a povestit emoţionat tânărul, care lucrează ca specialist Resurse Umane.
De asemenea, Nicu a spus că îi e greu pentru că în România şi mai ales în oraşul său natan homosexualii sunt priviţi cu totul altfel faţă de celelalte ţări europene. „ Ceilalţi concurenţi vin din ţări unde comunitatea gay e privită normal, iar ei pot experimenta tot felul de lucruri. În România e greu să fii gay. Eu sper ca oamenii să mă aprecieze în continuare pentru ceea ce sunt. Vreau să promovez şi o altă imagine a persoanelor gay, să demonstrez că nimeni nu trebuie judecat prin prisma orientării sexuale”, a mai povestit ziariştilor Nicu Manea.
Tânărul are 33 de ani şi a lucrat până în urmă cu patru ani la un cabinet notarial din Curtea de Argeş. Până să apară la televiziunile naţionale ştirea referitoare la participarea sa la concurs, prietenii şi cunoscuţii săi din Curtea de Argeş nu au ştiut că este gay.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email