Cei mai valoroşi artişti plastici din judeţ au fost la Curtea de Argeş


La sfârşitul săptămânii trecute, vineri, la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş a avut loc vernisajul expoziţiei Salonul de primăvară al artiştilor plastici din judeţul Argeş. Evenimentul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş în colaborare cu Muzeul Municipal. Printre cei prezenţi la această acţiune au fost Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş, Florin Scărlătescu, directorul Muzeului Municipal, dar şi Sorin Mazilescu, directorul Centrului de Creaţie Populară. „Mă simt onorat că mă aflu astăzi aici la această expoziţie şi mă bucur că foarte mulţi artişti de valoare ai judeţului Argeş au venit la Curtea de Argeş. Îmi plac foarte mult lucrările expuse şi sper ca în fiecare să avem posibilitatea să vedem la Muzeul Municipal o astfel de expoziţie”, a spus Nicolae Diaconu. Printre artiştii care au prezentat lucrări la acest vernisaj au fost Ioana Teodora Duţă, Ion Hultoană, Iuliana Sora, Teodor Zeţu, Andreea Moise, membrii Cenaclului „Ion D. Negulici” din Câmpulung Muscel şi mulţi alţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email